Igor Dodon a făcut miercuri apel la locuitorii republicii să iasă în masă la proteste împotriva puterii
Fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon a făcut miercuri apel la locuitorii republicii să iasă în masă la proteste împotriva puterii, potrivit Rador. După cum relatează RIA – Novosti, acțiunea este organizată de susținătorii Blocului comuniștilor și socialiștilor (de opoziție), iar manifestanții ar fi nemulțumiți de politica economică a autorităților moldovenești și cer demisia guvernului țării.
„Poate trebuie să ieșim cu toții în sfârșit la proteste. Poate trebuie să spunem în sfârșit că suntem împotriva acestei puteri. Dacă nu vom face acest lucru, nu va mai rămâne nimic din Moldova… Nu trebuie să permitem ca aici să fie soldați și avioane americane, europene și să destabilizeze situația din Transnistria. Noi trebuie să ne păstrăm neutralitatea noastră”, a declarat Dodon.