Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Iașul la data de 14 decembrie 1989. Avea Revoluția să înceapă aici?

  • decembrie 14, 2022
  • Diana Nechita
14 decembrie 1989, Iași. Înainte de evenimentele de la Timișoara, chiar cu două zile înain­te, mii de manifeste şi multe apeluri telefonice anonime anunţau o posibilă desfăşurare a unui miting an­ticeauşist în Piaţa Unirii din Iași, o zonă centrală a oraşului. O imensă co­ma­sa­re a forţelor de represiune în zonă, lip­sa de curaj şi întârzierea sosirii unui semnal au dus la pasivitatea liderilor lo­cali ai acţiunii, la disiparea posibi­lelor sute de participanţi şi, în consecinţă, la înăbuşirea încă din faşă a po­sibilelor mişcări de protest ce ar fi pu­tut lua aceeaşi turnură ca în Banat.Cert este că a fost o primă tentativă de a începe Re­vo­lu­ţia aici, mai ales că serviciile de infor­ma­ţii sovietice îşi desfăşurau activita­tea mult mai uşor la graniţa cu Moldova Sovietică.

Toate câte s-au povestit şi raportul comisiei parlamentare ce a cer­cetat (superficial) evenimentul an­che­tând o parte dintre participanţi, inclusiv forţele de ordine (în primii ani du­pă Revoluţie, concluzia în 1994), com­bat teoria unei revolte spontane în cazul Revoluţiei Române. Pentru că, în toamna anului 1989, la Iaşi s-a pus la cale, după metodele clasice, o cons­pi­raţie.

,,La 14 de­cem­brie 1989 era pregătită să iz­bu­c­nească la Iaşi o acţiune de protest anti­dic­tatorială, dar aceasta a fost înă­bu­şi­tă în faşă de organele de represiu­ne”, se arată în manualul ,,storia Ro­mâniei”, clasa a XII-a, apărut în 1994 la Editura ,,Didactică şi Pedagogică”.

În toamna 1989, majoritatea inte­lec­tualilor ieşeni urmăreau cu interes cursul evenimentelor din lume, în special din Europa Răsăriteană, dar şi valul schimbărilor democratice ce se petreceau în Moldova de peste Prut.
Ultimul an de dictatură și manifestele de la Iași

Primele semne ale schimbărilor ce aveau să se producă în România în decembrie 1989 au apărut la Iaşi. Aici, încă din toamna ultimului an de dictatură, aveau să fie împrăştiate ma­nifeste. În unele puncte ale oraşului au apărut inscripţii anticeauşiste. În octombrie 1989, tot cu ajutorul ma­nifestelor, s-a anunţat o primă chemare la o adunare populară la care cei care au participat n-au protestat. Au fost destui oameni prezenţi, dar nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a luat atitudine împotriva dictatorului şi a regimului.

Totul avea să culmineze însă cu tentativa de la 14 decembrie 1989. O adu­nare ce ar fi putut constitui în­ceputul Revoluţiei Române, care avea să se producă peste două zile la Timişoara, a fost înăbuşită încă înainte de a începe de un imens dispozitiv de represiune anume convocat pentru a stârpi un posibil debut de ma­ni­fes­taţie.

La 14 decembrie, inginerii Ştefan Prutianu şi Cassian Maria Spiridon au mers la serviciu de dimineaţă, apoi, sub motivaţia rezolvării unor pro­bleme tehnice inginereşti, s-au dus la Întreprinderea Nicolina, într-un fel pentru a avea şi un alibi, o acoperire. La Nicolina, Prutianu şi Spiridon s-au în­tâlnit şi l-au luat cu ei spre piaţă şi pe inginerul Petrică Duşa. ,,Am stră­bă­tut fabrica cu intenţia declarată de a fi văzuţi de muncitori, ca să li se confirme şi celorlalţi care aveau să parti­cipe că vom fi în Piaţa Universităţii la ora fixată”.

Au mers numai pe jos, evi­tând, astfel, raziile echipelor de represiune. Miliţienii urcau în mijloacele de transport în comun, în special în tramvaiele care aveau traseu în imediata apropiere a Pieţei Unirii, şi legi­timau călătorii, reţinându-i pe cei suspecţi. Însă unul dintre membrii re­ţelei Vasile Vicol fusese arestat încă de dimineaţă, iar vestea, care a ajuns în Piaţa Unirii, i-a pus oarecum în gardă pe ceilalţi cu privire la repercusiunile ce aveau să vină în caz că acţiunea ar fi reuşit.

Acesta a fost şi unul dintre motivele descurajării lor, o picătură care a făcut ca protestul să eşueze. Toţi cei care urmau să se în­tâl­nească în Piaţa Unirii ar fi trebuit să vină cu o lumânare şi cu înscrisuri ale cântecului „Un răsunet” („Deş­teap­tă-te, ro­mâ­ne”). În timpul discursurilor ar fi trebuit să se rostească lozinci: „Jos dictatura”, „Vrem de­mo­cra­ţie”, „Jos co­munismul”. Totul urma să se în­cheie cu Hora Unirii în jurul statuii lui Al.I. Cuza.

Ce au făcut forțele de ordine?

Forţele de ordine formaseră au format un cordon în jurul pieţii. Ba chiar a fost mutată o staţie de tramvai pentru a se evita ca oamenii să coboare acolo. Cu toate acestea, mulţi ieşeni au fost prezenţi acolo, ba unii spun că a existat şi o parolă prin care prin viu grai, prin care oamenii erau îndemnaţi să vină la manifestaţie: „Veniţi pe 14 decembrie la ora 16:00 în Piaţa Uni­rii. Se vând portocale”. Mesaje similare au fost transmise şi telefonic.

Aşa că au venit mulţi în piaţă. Unul dintre membrii grupului trebuia să provocea un incident, însă semnalul era aşteptat de la Pruteanu, care a renunţat, spune el, de frică şi din laşitate!. Au stat totuşi ceva timp în piaţă, apoi au mers la restaurantul hotelului din zonă, iar la circa două ore de la anunţarea evenimentului au plecat. Însă n-au scăpat: a două zi au fost arestaţi capii complotului, iar alţi 60 de oameni au fost anchetaţi. Cei reţinuţi au fost interogaţi şi supuşi la presiuni fizice şi morale deosebite. Ei au fost eliberaţi abia la 22 decembrie. Cei care au planificat conspiraţia şi-au asumat anumite riscuri.

În Piaţa Unirii din Iaşi a fost prezent ministrul de atunci al apărării, secretarul CC Constantin Olteanu, văzut chiar şi de o parte dintre „revo­lu­ţio­nari”. Acesta a fost însoţit atunci de Ion Catrinescu, şef la secţia organiza­to­rică, adjunctul lui Bobu. În ho­te­lu­ri­le din Piaţa Unirii au fost cazaţi di­na­mo­ştii de la o pretinsă competiţia de judo mutată special de la Oradea, care a fost, de altfel, un paravan pentru a avea în preajmă oamenii necesari unei intervenţii. Aceştia erau bine fă­cuţi şi purtau permanent cu ei o gean­tă suspectă.