Iașul devine, în aceste zile, gazda unui eveniment european dedicat digitalizării patrimoniului cultural
Iașul devine, în aceste zile, gazda unui eveniment european dedicat digitalizării patrimoniului cultural. Primăria Municipiului Iași, prin Serviciul de Relații Internaționale, implementează proiectul CHARME, finanțat prin Programul INTERREG EUROPE 2021 – 2027. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu primăriile din mai multe tari din Europa si presupune digitalizarea culturii si creearea unui spatiu mai actual si prietenos cu publicul iubitor de istorie si arta.
Tema centrală a proiectului vizează valorizarea patrimoniului cultural prin digitalizare, un pas important pentru consolidarea identității europene, dar și pentru stimularea inovației și creativității. La Iași, în perioada 1 – 5 septembrie, are loc vizita oficială a delegațiilor europene, la care participă profesori universitari, viceprimari, consilieri locali și experți din Italia, Franța, Portugalia și Finlanda.
Vor fi prezentate și două exemple de bune practici implementate de Complexul Național Muzeal „Moldova”: Descoperirea Curții Domnești prin realitate virtuală și aplicația MuzeAR. Ulterior, participanții vor lua parte la vizite de studiu la alte proiecte de succes din Iași, precum Traseul Memoriei și Art Code – excursie virtuală în patrimoniul viu al orașului.