Haos pe piața de energie electrică. Milioane de consumatori primesc facturi la electricitate pe minus sau zero
Furnizorii de energie au fost nevoiți să refacă toate facturile emise în ultimele luni din 2024, în care au inclus o nouă taxă, care apoi a fost amânată de legiuitori. Încurcătura este de doi bani, la propriu. Pentru că aceasta este valoarea taxei, într-o factură pentru un apartament obișnuit.
În facturile la energie electrică a fost introdusă anul trecut o nouă taxă, numită contribuția pentru contracte pentru diferență. Deși inițial a fost anunțată de oficiali de la 1 octombrie, ea a fost amânată apoi în Parlament pentru anul acesta. Furnizorii au apucat totuși sa o includă în facturi.
Această nouă contribuție are însă o valoare foarte mică, de 0,000128 lei/kWh. Cu alte cuvinte, pentru o factură la un apartament cu două camere, cu un consum de 100 de kWh, de exemplu, taxa ar fi de unu-doi bani.
Deși vorbim de o sumă nesemnificativă, furnizorii care au inclus această taxă în facturile din ultimele trei luni din an, acum le-au anulat și au emis altele pe minus sau zero. Dar pentru consumatori nu este niciun impact și nici nu trebuie să plătească ceva în plus. Însă pentru facturile la zi, este posibil să mai aibă de așteptat.