Handbalistele de la CSM Iași 2020, eșec sever pe propriul teren cu Minaur Baia Mare
Prima reprezentație de pe teren propriu a formației CSM Iași 2020 în Liga Florilor s-a transformat într-un fiasco total. Deși aveau în față o grupare de nivel mediu în primul eșalon – Minaur Baia Mare, handbalistele ieșene nu au avut nicio șansă și au cedat la scor, 28-40 (13-21), asta după ce în prima rundă pierduseră la aceeași diferență pe terenul campioanei CSM București (23-35).
Duelul din Sala Polivalentă a scos în evidență multe, prea multe lacune în jocul Iașiului, dar și dovada faptului că impactul cu Liga Florilor este cât se poate de dur.
În plus, atmosfera în Polivalentă a fost dezolantă! După o pauză de 23 de ani, o echipă ieșeană a evoluat, duminică, pentru prima dată pe teren propriu în prima ligă de handbal feminin, iar în tribune au fost ceva mai mult de 500 de spectatori. Mult prea puțini pentru un oraș de talia Iașiului și o dovadă în plus că echipele ieșene au mai mulți suporteri de tastatură. O bilă neagră pentru Iași, mai cu seamă că Baia Mare a avut o galerie venită tocmai din nordul țării, în timp ce formația noastră nu!
Evoluţia scorului a fost următoarea: CSM Iaşi 2020-CS Minaur Baia Mare: 0-2 (min.2), 2-7 ( min.7), 6-8 (min.11), 8-14 (min.21) şi 13-21 (la pauză). În repriza secundă, evoluţia jocului a fost aceeaşi, handbalistele din Baia Mare detaşându-se până la 18-34 (min.43). La final, băimărencele şi-au adjudecat victoria la o diferenţă de 12 goluri. Cele mai eficace jucătoare au fost Alexandra Severin – 8 goluri şi Natalia Fonseca – 5 goluri pentru ieşence, respectiv Jessica Quintino – 9 goluri şi Alba Spugnini – 8 goluri pentru CS Minaur Baia Mare.
La sfârşitul partidei, cei doi antrenori principali au declarat:
Daniel Gheorghe, antrenor CSM Iași 2020: ”Jucătoarele oastre trebuie să înțeleagă că joacă în Liga Națională şi toţi adversarii sunt puternici. Aştept mult mai mult de la unele jucătoare care au fost transferate în această vară. Ne trebuie spirit de sacrificiu şi mai multă energie, mai ales că suntem o echipă tânără. Mulțumim publicului care ne-a susținut. Sperăm să ştergem în viitor această impresie nefavorabilă”.
Andrei Popescu, antrenor Minaur Baia Mare: ”Ne-am aşteptat la o atmosferă aprinsă și așa a și fost. Noi am fost pregătiți pentru asta, am știut să gestionăm începutul de meci, când adversarele au manifestat mai multă energie, iar după ce ne-am obișnuit cu ambianţa lucrurile au mers din ce în ce mai bine”.