Handbal de Liga Națională la Iași! Politehnica Iași va juca cu Potaissa Turda, în optimile Cupei României la handbal masculin. Programul complet al optimilor
Handbaliștii de la CS Politehnica Iași vor întâlni echipa de primă ligă Potaissa Turda în optimile de finală ale Cupei României, potrivit tragerii la sorți ce a avut loc marți, la sediul Federației Române de Handbal.
Partida va avea loc la Iași, pe 5 aprilie, între etapele a 10-a a Play-Off-ului Promovare în Liga Națională (2 aprilie, acasă, cu CSM Reșița) și a 11-a (9 aprilie, în deplasare, cu Universitatea Cluj-Napoca).
Echipa ieșeană pregătită de Florin Spiridon s-a calificat în optimi după ce a trecut de AHC Pietricica Neamț, în turul I.
AHC Potaissa Turda, locul 7 în Liga Națională, a reprezentat România în European League, fiind eliminată de suedezii de la Savehof.
Programul celorlalte partide din optimile Cupei României:
CSM Făgăraş – HC Buzău
Steaua – CSM Constanţa
Minaur Baia Mare – Sânnicolau Mare
CSU Craiova – ”Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu
CSU Suceava – CSM Focşani
CS Politehnica Iaşi – Potaissa Turda
CSM Bucureşti – CSM Vaslui
CSM Timișoara – Dinamo București
Meciurile se vor disputa într-o manşă unică, la 5 aprilie.
Sursa foto: AHC Potaissa Turda / Facebook.