Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Guvernul României a aprobat legea prevenirii separării copilului de familie

  • ianuarie 11, 2023
  • Cincu Violeta
Guvernul României

Proiectul de lege privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie, promovat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi asumat de României în PNRR, a fost aprobat în şedinţa de Guvern de miercuri.

„Proiectul reprezintă o premieră în materie de reglementare legislativă în acest domeniu şi are ca scop principal crearea mecanismelor de sprijinire a familiilor care provin din comunităţi vulnerabile sau care trec prin situaţii sociale, financiare sau medicale dificile să-şi poată creşte şi îngriji copiii acasă, să-i poată trimite la şcoală şi să le asigure cele necesare traiului zilnic şi unei dezvoltări normale, evitând astfel momentul în care aceşti copii ar trebui preluaţi de stat, în sistemul de protecţie specială”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei menţionată, proiectul de lege aprobat în Guvern stabileşte, printre altele, înfiinţarea Observatorului Copilului, un modul informatic, în cadrul Sistemului Naţional Informatic, pus la dispoziţia autorităţilor locale, prin care vor fi identificaţi şi înregistraţi toţi copiii aflaţi în situaţie de risc de separare de familie.