Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Guvernul alocă suma de 33 milioane de euro pentru lucrările de consolidare ale Colegiului Pedagogic

  • iunie 13, 2024
  • Diana Nechita

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare a lucrărilor de consolidare și refuncționalizare a imobilelor – monument istoric ale Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” (Corp C1 Liceu, vechi din 1891, și Corp C2 Cantină).

La nivel național, prin Programul Național de Investiții „Școli Sigure și Sănătoase” vor fi consolidate seismic, reabilitate, modernizate și eficientizate energetic 31 de unități de învățământ. Finanțarea Colegiului Pedagocic se ridica la 33 de milioane de euro.

„Mulțumesc Guvernului României și, în particular, domnului ministru Adrian Veștea, că au înțeles situația Colegiului Pedagogic și necesitatea de a aloca fondurile necesare pentru a consolida şi reabilita această şcoală de prestigiu la nivel naţional! Vocea elevilor, dascălilor și părinților s-a făcut auzită, iar demersurile municipalității ieșene au fost tratate cu responsabilitate!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Luni a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de consolidare și refuncționalizare la Colegiul Pedagogic.