Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Groapă comună nazistă descoperită în „Valea Morții” din Polonia

  • august 23, 2021
  • Radu Cucuteanu

Arheologii polonezi au descoperit o groapă comună pe care naziștii au încercat să o distrugă la finele celui de-al Doilea Război Mondial.

Groapa comună, cu rămășițele a circa 500 de persoane, este legată de luptele din Pomerania, ocupată de naziști în 1939. Germanii au ucis între 30.000 și 35.0000 de oameni la începutul războiului, pentru ca la finalul său să revină și să mai ucidă, dar și pentru a încerca să ascundă urmele masacrelor, prin dezgroparea și arderea victimelor.

Masacrele din Pomerania sunt prima atrocitate la scară mare din război. 12.000 de oameni au fost uciși în pădurile de pe lângă satul Piaśnica, iar 7.000 de persoane au fost îngropate în pădurile de lângă satul Szpęgawsk în 1939.

În Pomerania se află așa-numita Vale a Morții, în apropiere de orașul Chojnice. După război, un martor își amintea că a văzut „o coloană de cam 600 de prizonieri polonezi din Bydgoszcz, Toruń, Grudziad̨z și satele din preajmă, sub escorta Gestapo, duși în Valea Morții în a doua parte a lui ianuarie 19454”, arată cercetătorii. „Au fost executați acolo și martorul crede că li s-au ars cadavrele, pentru a distruge dovada.”

În 1945, după război aici au fost găsiți 168 de cadavre.

Pentru a afla mai multe, autorul principal al studiului, Dawid Kobiałka, arheolog și antropolog cultural al Academiei de Științe Poloneze, împreună cu colegii săi, a apelat la tehnici non invazive pentru a cerceta zona, inclusiv LIDAR, un aparat care folosește fascicule laser dintr-un avion pentru a topografia terenul. Așa au ajuns să vadă tranșeele săpate în 1939 de armata polonă, ca pregătire pentru invazia nazistă. În aceste tranșee au ajuns victimele masacrelor.

Cercetătorii au scris: „Execuțiile au avut loc în tranșee. Victimele au căzut în ele sau cadavrele le-au fost aruncate acolo de făptași. Mai târziu, tranșeele au fost acoperite cu pământ”.

Tehnologiile folosite le-au permis să observe multe anomalii în sol. Cu detectoarele de metal s-au găsit multe gloanțe, cartușe folosite, ceea ce a dus la excavarea a opt tranșee. Astfel s-au găsit și oase incinerate, dar și bijuterii. Puse cap la cap, consideră echipa de cercetători, investigația arată că o parte din prizonierii uciși erau membri ai Rezistenței poloneze.

Acum se încearcă identificarea victimelor. După ce acest efort va fi încheiat, arată studiul lor, „rămășițele vor fi îngropate la loc în Valea Morții, iar situl va deveni oficial cimitir de război”.