George Simion și Gigi Becali deschid lista AUR de la București pentru Camera Deputaților.
AUR a depus lista candidaţilor pe Bucureşti la alegerile parlamentare. George Simion este cap de listă la Camera Deputaţilor, urmat de George Becali iar fiica lui Corneliu Vadim Tudor, Lidia Vadim Tudor, se află pe locul 4.
„Sunt convins că vom obţine mult mai multe locuri de parlamentar decât în octombrie 2020, când nu ne ştia mai mult de 60% dintre români”, a spus George Simion, liderul AUR, la depunerea candidaturilor.
„Venim cu o formulă care combină profesioniştii, mulţi dintre ei sunt locul 1 la Senat în majoritatea judeţelor, cu membri AUR, cu cei care timp de patru ani au luptat pentru a opri fărădelegile sistemului USR-PNL-PSD-UDMR. (…) Ne arătăm nemulţumirea faţă de numărul mult prea mare de dosare, deci faţă de numărul mult prea mare de parlamentari. Românii au votat pentru a avea 300 de parlamentari şi, din păcate, şi în viitoarea legislatură numărul parlamentarilor nu va fi de 300. (…) Sunt bucuros că la Sălaj, de exemplu, avem o listă condusă de Valer Kovacs, un poliţist integru, demis de actuala conducere a Ministerului de Interne. Îl va contracandida acolo pe domnul Bode. Sunt bucuros că, la Bistriţa, activistul de mediu Tiberiu Boşutar se va lupta cu mafia comună PSD-PNL. Sunt bucuros că doamna Dorina Barcari, o specialistă în domeniul feroviar, dar şi o specialistă în pensii, a ales să deschidă lista la Senat, la fel la Timiş îl avem pe Florin Popovici, care până acum câteva luni a fost preşedintele Camerei de Conturi. Aceşti profesionişti vor fi dublaţi de tineri din cadrul organizaţiilor AUR”, a mai spus George Simion, în cadrul unei conferinţe de presă.