audio Generația ZET | Povestea unui Surferman cu Glugă – radiografia unei generații pe scena Ateneului din Iași

La Ateneul Național din Iași ajunge pe scenă un spectacol construit direct din vocile adolescenților: „Generația ZET | Povestea unui Suferman cu Glugă”, un proiect de devised theatre care transformă emoțiile, fricile și întrebările a peste 300 de tineri ieșeni într-o experiență scenică interactivă. Despre cum se traduce pe scenă universul interior al generației Z vorbim astăzi cu actrița Cezara Fantu.

Cum a fost întreg procesul de documentare și desfășurare al acestui proiect?

Proiectul a avut mai multe componente. A inclus o instalație de artă, un mediu-metraj realizat de Andrei Ivaș, cu o instalație semnată de Alexandru Cuzoraș, și un performance de tip devised theatre, construit pe baza materialelor colectate din interviuri și chestionare completate de peste 300 de preadolescenți din Iași.

Metodologia a urmărit această întâlnire directă cu ei, aceste discuții. Textul și structura spectacolului reprezintă, de fapt, o radiografie psiho-socio-culturală a emoțiilor și trăirilor acestor tineri: depresie, anxietate, dificultăți de adaptare, modul în care își gestionează emoțiile acasă, la școală și în alte contexte. Toate aceste situații se regăsesc și în spectacol.

Cum a fost pentru tine să construiești un rol pornind de la emoțiile acestor tineri și nu de la un text clasic?

A fost un proces care a cerut foarte multă atenție. Spectacolul are forma aceasta de devised theatre, iar noi, cei patru actori, a trebuit să nuanțăm și să evidențiem anumite aspecte pe care ne-am dorit să le aducem în fața publicului.

Am descoperit dorința lor de autenticitate, dar și teama de a fi judecați. Simt comparațiile constante și presiunea performanței. Întrebarea „Sunt suficient?” revine obsesiv. Trăiesc într-o lume care cere mereu mai mult: note mai bune, performanță academică impecabilă, inițiativă, imagine, validare.

Frica de a greși, anxietatea, FOMO-ul, nevoia de a ține pasul cu tot, teama de a fi excluși sau de a nu aparține, sunt foarte prezente. Există și presiunea brandurilor, a etichetelor, a imaginii. Se adaugă senzația că nu sunt înțeleși, mai ales acasă.

Unele trăiri ne sunt familiare dar apar variabile noi, precum internetul sau cultura expunerii permanente. A fost important pentru noi să încercăm să înțelegem acest context și să vedem cum putem construi un dialog real cu ei.

Fiind un spectacol interactiv, publicul devine parte din poveste. Cum îți influențează asta jocul?

Publicul primește cartonașe colorate la intrare și poate influența evoluția scenelor și chiar finalul. Noi avem variante reconstruite și jucăm spectacolul în funcție de alegerile lor din ziua respectivă.

Pot vota emoții: tristețe, furie, dispreț, dezgust. E un exercițiu de conștientizare. Le spunem: „Și tu alegi.” Devine nu doar un spectacol, ci și o lecție despre emoții, un dialog deschis între noi și ei.

Ai învățat ceva de la preadolescenți și adolescenți în acest proces?

Da. Am învățat că emoțiile nu sunt drame și că a le exprima nu înseamnă a exagera. Că uneori „nu pot azi” e mai sănătos decât „sigur, fac”.

Am înțeles că sănătatea mentală nu este un moft, ci o infrastructură invizibilă fără de care nimic nu funcționează. Generația Z normalizează mersul la psiholog, consumă mai puțin alcool, fumează mai puțin, este mai atentă la alimentație, somn și well-being. Sunt mai sensibili la etică și sustenabilitate și pun limite mai clar – lucru pe care noi încă îl învățăm.

Mi-a plăcut mult că nu mai văd epuizarea ca pe o medalie de onoare. Faptul că ești ocupat nu înseamnă că ești bine. Pauza nu e lene, e reglaj. Identitatea nu e fixă, e în lucru. Și e în regulă să nu fie totul în regulă tot timpul.

Dacă ar fi să rămână publicul cu o idee după spectacol, care ai vrea să fie aceea?

Că poate cea mai mare revoluție pe care o poate face un adolescent din generația Z nu este în online, ci în felul în care alege să fie zilnic: fără mască, fără frică.