Gazprom a amenințat Republica Moldova că va opri livrările de gaze după data de 20 octombrie

Gazprom a anuntat intr-un comunicat de presa ca are dreptul de a rezilia complet livrările de gaze către Moldova în cazul încălcării angajamentelor de plată până pe 20 octombrie și de a rezilia contractul din cauza încălcării grave a termenului de încheiere a unui acord de stingere a datoriei moștenite a Moldovagaz.
„Gazprom își rezervă toate drepturile, inclusiv dreptul de a opri complet livrările în caz de încălcare a obligației de plată a gazelor până la data de 20 octombrie 2022 și dreptul de a anula contractul în orice moment din cauza încălcării grave a termenului de încheiere a contractului pentru stingerea datoriei moștenite a Moldovagaz. În continuare, orice solicitare a părții moldovenești care anticipează modificări în termenii contractului va fi oficializată doar ca acte adiționale corespunzătoare la contract”, a spus Gazprom.