Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Gabriela Firea este infectată cu SARS-CoV-2

  • octombrie 20, 2021
  • Diana Nechita

Miercuri, senatorul PSD Gabriela Firea anunţă că va absenta motivat de la şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru că, în urma unui test, a aflat că este infectată cu SARS-CoV-2. Aceasta spune că „în faţa bolii toţi suntem egali”.

„Absentez motivat de la dezbaterea şi votul de azi, din Parlament, asupra programului guvernamental şi listei miniştrilor premierului desemnat Dacian Cioloş. Deşi chiar azi împlinesc trei săptămâni de la cea de a 3-a doză de vaccin, în urma unui test am aflat că sunt pozitivă. Forma este una uşoară şi aşa sper să rămână. Toţi din casă suntem vaccinaţi cu 3 doze: soţul, mama, apropiaţii, dar acum suntem pozitivi. Nu sunt eu în măsură să dau sfaturi, recomandări, îndemnuri. Militez pentru respectarea opiniei şi alegerii fiecărei persoane. Şi sunt împotriva constrângerilor abuzive. Vă rog doar să vă gândiţi, să vă sfătuiţi cu cei în care aveţi încredere, să citiţi şi să luaţi cea mai corectă decizie în această perioadă grea. În faţa bolii, toţi suntem egali. Exact ca în faţa lui Dumnezeu. Îi mulţumim şi acum Bunului Dumnezeu că suntem bine, situaţia noastră medicală este sub control şi în câteva zile ne vom întoarce la activităţile obişnuite. Întotdeauna am avut încredere în medicină”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.