Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Furturi de combustibil de pe autobuzele Companiei de Transport Public Iași!

  • iunie 08, 2026
  • Narcis Pohoata

Compania de Transport Public Iași informează opinia publică că, în urma analizelor și verificărilor efectuate de departamentele de specialitate privind consumul de combustibil al vehiculelor aflate în exploatare, au fost constatate depășiri semnificative față de valorile normale estimate.

Pentru identificarea cauzelor care au generat aceste diferențe, au fost analizate toate aspectele tehnice care ar fi putut conduce la un consum suplimentar de combustibil. În urma verificărilor efectuate, nu au fost identificate defecțiuni sau alte cauze tehnice care să justifice supraconsumul înregistrat.

Având în vedere rezultatele analizelor interne și amploarea diferențelor constatate, a fost luată în calcul ipoteza existenței unor sustrageri de combustibil. În consecință, situația a fost sesizată instituțiilor abilitate ale statului, care desfășoară în prezent verificări specifice pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a eventualelor responsabilități.

Compania de Transport Public Iași colaborează pe deplin cu autoritățile competente și pune la dispoziția acestora toate datele și documentele necesare pentru clarificarea situației.

Conducerea companiei privește cu maximă seriozitate această situație și își exprimă regretul că există suspiciuni privind implicarea unor angajați în acțiuni care contravin principiilor de integritate, responsabilitate și loialitate profesională care trebuie să guverneze activitatea oricărei organizații.

Dacă aceste suspiciuni vor fi confirmate de autoritățile competente, ne vom afla în fața unor fapte de o gravitate deosebită, care reprezintă nu doar o încălcare a obligațiilor de serviciu, ci și o afectare directă a patrimoniului companiei. Resursele Companiei de Transport Public Iași sunt destinate exclusiv desfășurării serviciului public de transport și asigurării unor condiții cât mai bune pentru călători. Orice utilizare sau însușire neautorizată a acestora produce prejudicii companiei și, implicit, comunității pe care aceasta o deservește.

Compania de Transport Public Iași are peste o mie de angajați care își desfășoară activitatea cu profesionalism și responsabilitate, iar eventualele abateri individuale nu pot și nu trebuie să umbrească munca și dedicarea majorității colegilor noștri.

După finalizarea cercetărilor și comunicarea concluziilor oficiale de către instituțiile abilitate, compania va dispune toate măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile legale și regulamentele interne aplicabile.

Compania de Transport Public Iași își reafirmă angajamentul pentru gestionarea responsabilă și transparentă a resurselor publice, pentru respectarea principiilor de integritate și pentru menținerea unui climat de profesionalism și responsabilitate în desfășurarea activității sale.