Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Funcționarea spitalelor din Iași, pe muchie de cuțit în valul 5 Omicron

  • ianuarie 27, 2022
  • Diana Nechita

Tot mai mulți medici și asistente depistați pozitiv aduc managerii unităților medicale în fața unei misiuni aproape imposibile și anume asigurarea graficelor de personal care să permită menținerea activității medicale. Și presiunea pe paturile de spital din zona bolnavilor confirmați cu infectarea cu Covid 19 este tot mai mare. Direcția de Sănătate Publică ca redeschide în această săptămână Spitalul modular de la Lețcani.

Directorul Direcției de Sănătate Publică, doctorul Vasile Cepoi detaliază. 

,,Incidența personalului medical care a fost infectat este destul de mare, este vorba de câteva sute la nivel de județ. Majoritatea, însă, sunt infectați în comunitate, cel mai frecvent, în relație cu copiii de la școală și, corelat cu această stare, a crescut numărul de focare COVID în spitale. De asemenea, solicitările de testare au crescut foarte mult, de trei ori mai multe decât ieri, adică peste 1.000 de solicitări în momentul de față, echipele Direcției de Sănătate Publică sunt în teren. Sperăm să reușească să testeze pe toată lumea și continuă să se înregistreze noi solicitări. Asta înseamnă că ne putem aștepta și la o creștere a adresabilității la spitale și că o parte din aceștia vor fi internați. De aceea, ne pregătim, deschidem și Spitalul de la Lețcani, atât pe zona de ATI, cât și pe zona non-ATI”. 

Directorul Direcției de Sănătate Publică din Iași spune că Spitalul modular de la Lețcani va fi redeschis până la sfârșitul acestei săptămâni. În secția de Terapia Intensivă, cădura a atins deja nivelul optim, iar personalul a fost detașat deja. Spitalul Sfântul Spiridon din Iași este cel mai mare din Moldova. Sunt peste 120 de medici și asistente depistate pozitiv COVID-19. Lor li se adaugă alte câteva zeci care, deși sunt negativi, au copiii depistați pozitiv și stau acasă. Coordonatorul UPU SMURD pe zona de Nord-Est, profesor doctor Diana Cimpoeșu.

Toate secțiile clinice ale Spitalului Sfântul Spiridon din Iași, sunt membri ai echipei noastre, afectați și ei de infecția cu această variantă nouă de COVID. Pe de o parte este avalanșa de pacienți, pe de altă parte este scăderea capacității noastre de reacție și efortul suplimentar a celor care muncesc pentru a suplini activitatea celor care se află acasă, în izolare.

Doctorul Diana Cimpoeșu roagă ieșenii care au manifestări ușoare să nu exagereze simptomele pentru a primi rapid o ambulanță. Cazurile simple, care au doar patologie respiratorie și mai ales de trac respirator superior, ajung și ele aici, în Urgență, pentru că apelează la 112 și declară la telefon niște manifestări mai grave decât au, de fapt. Acești pacienți trebuie să se adreseze medicului de familie. 

Aceasta spune că toate paturile COVID-19 din Spitalul Sfântul Spiridon sunt ocupate. Zona tampon este plină, dar se fac externări și sunt locuri de internare pentru pacienții negativi care au patologie diversă. Ajungem la Spitalul de Neurochirurgie, iar managerul Lucian Eva spune că din nefericire, gradul de răspândire și infecțiozitate a acestei noi tulpini creează dificultăți în activitatea obișnuită a spitalului, atât din punctul de vedere al personalului pentru că avem un număr din ce în ce mai mare de personal infectat, e adevărat, cu forme ușoare sau asimptomatici, dar și din punctul de vedere al pacienților și nu neapărat al pacienților cu insuficiență respiratorie gravă, adică care să necesite terapie intesivă, cât pacienții cu patologie neurologică și neuro-chirurgicală, care sunt infectați și cu această nouă tulpină și asta înseamnă temporizarea intervențiilor chirurgicale, creșterea numărului de zile de spitalizare și a cheltuielilor aferente. Din fericire, însă, cazurile grave sunt foarte puține. 

Managerul Spitalului de Neurochirurgie este completat de coordonatorul IRO Iași , Mirela Grosu. Simțim și noi presiunea contaminărilor la fel ca alte unități sanitare. Noi nu am avut un număr scăzut de pacienți care se adresează Institutului pentru că pacienții noștri vin la tratament în continuare. Noi testăm pacienții înainte de fiecare cură de terapie și la 14 zile de la debutul ședinței de radioterapie și nu sunt puține cazurile pe care le depistăm pozitiv. Avem și pacienți care se internează cu test negativ și după câteva zile prezintă anumite simptome și sunt pozitivi. Încercăm să ne organizăm cum putem, având în vedere că celelalte unități sanitare non-COVID sau de suport COVID aveau paturi libere. Acum, numărul cazurilor a crescut și am organizat și noi o zonă roșie în care încercăm să izolăm pacienții depistați pozitiv în institut până se negativează și pot continua tratamentul. Personalul medical încearcă să reziste. Avem cazuri pozitive și în rândul personalului. Este destul de greu să organizăm turele. 

Când se vor închide primele secții medicale ca urmare a infectarilor personalului medical. O întrebare la care mulți dintre managerii spitalelor din Iasise tem să răspundă.