Fost militar, ajutat de Marea Britanie să evacueze 150 de câini și pisici din Afganistan
Marea Britanie îi va acorda ajutor unui fost militar care a amenajat un adăpost de animale în Afganistan să evacueze de acolo angajații adăpostului, câinii și pisicile cu o cursă charger. Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a spus că, dacă Paul „Pen” Farthing ajunge la aeroportul din Kabul cu animalele, oficialii vor „căuta un loc pentru avionul său”.
În același timp, medicul veterinar Iain McGill a transmis că un zbor privat finanțat prin donații este în așteptare pentru salvarea animalelor, după ce misiunea a primit undă verde de la premierul Boris Johnson.
„Important este că această misiune este umanitară. Scopul este să-i salveze pe Pen Farthing, cei 68 de angajați ai săi și alte 130 de afgani vulnerabili. Va salva, de asemenea, peste 150 de pisici și câini, mulți dintre ei aparținând militarilor britanici. Important este că fiecare loc din acel avion va fi ocupat în timpul zborului către Regatul Unit”, a declarat Iain McGill.