Filiala PNL Bihor a aprobat moțiunea lui Ludovic Orban
Duminică, filiala PNL Bihor, condusă de Ilie Bolojan, a aprobat moțiunea cu care Ludovic Orban candidează la președinția partidului. Au fost 73 de voturi pentru și un singur vot împotrivă.
Ilie Bolojan, cel care conduce filiala Bihor, este unul dintre cei mai influenți lideri liberali care nu s-a poziționat în niciuna dintre tabere. Votul lui și al delegaților cu care va veni la Congresul din 25 septembrie sunt unele dintre cele mai râvnite atât de Ludovic Orban, cât și de Florin Cîțu.