Mai multe familii din mediul rural vor fi ajutate cu alimente și alte produse, de sărbători
Zeci de familii nevoiașe din județul Iași vor primi și în acest an un ajutor substanțial înainte de sărbători. Începând cu lemnele atât ne necesare pentru foc și continuând cu alimente, haine sau jucătorii pentru copii, toate vor fi achiziționate cu suma de aproximativ 15.000 de lei pe care speră să o strângă Alina Hilițanu, inițiatoarea campaniei umanitare ”Împreună de Crăciun”.
Anul trecut, atât de Crăciun, cât și de Paște, mai multe familii au fost ajutate cu diverse produse, înainte de sărbători, prin gestul superb a zeci de persoane fizice și juridice, mulți dintre ei urmând să se implice și de această dată.
”Ne dorim ca și în acest an, de Crăciun, să aducem o rază de speranță în 30 de familii fără posibilități materiale din mediul rural. Le mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat acestei campanii și celor care o vor face în continuare, gestul lor făcut pentru cei nevoiași este extraordinar. Campania se va desfășura în perioada 13 noiembrie – 12 decembrie 2023, urmând ca pe 20 decembrie să mergem la familii. Ne-am propus să ajutăm 30 de familii defavorizate din județul Iași, pentru a le face sărbători mai frumoase și pline de liniște. Costurile se ridică la aproximativ 15.000 de lei, banii fiind strânși pentru lemne, alimente, jucării și dulciuri pentru cei mici”, a declarat inițiatoarea acestei campanii, Alina Hilițanu, organizator de evenimente și competiții sportive.
Banii se strâng în contul de Revolut:
RO82BREL0005515891750100
Hilițanu Alina, inițiatoarea campaniei, a publicat lista cu persoanele sau firmele implicate:
Adrian Lupu – Consultant Imobiliar
Daniel Hagen – fondator ONG Interlife Support
Firma MIND Nootropics Switzerland
Fotbalistul Ionuț Panțîru – FCSB
Trofin Bogdan – Avocat
Ciprian Grigore – Manager Vulturilor Residence
Vlad Tataru
Marius Pârciu
Robert Brăteanu – Avocat
Andra Dorea – Atelier Fashion Chi SRL&makeup artist
Loredana Dorea – Centrum Gym
Vatavu Alina – Trainer în cosmetică și beauty specialist
Bogdan Arsenie
Dragoș Monu – Administrator al firmelor “EpicShop3D”&Fashion Epic Shop
Ioan Stavarache
Dan Narcis