Felix Guzgă este noul prefect de Iași
Fost jurnalist, acesta a ocupat, în trecut, funcția de purtător de cuvânt al Prefecturii Iași, iar în ultima perioadă a fost șef al Cancelariei Prefectului de Iași. După depunerea jurământului, noul prefect a declarat că prioritatea o reprezintă organizarea alegerilor locale și europarlamentare, precum și continuarea proiectelor de la nivel local.
În algoritmul stabilit când PSD și PNL au stabilit să guverneze împreună, Prefectura Iași a revenit social-democraților, iar numirea unui prefect o pot face doar ei. PNL are în schimb cei doi subprefecți.
„Vreau să spun că este o mare onoare și o responsabilitate să fiu numit de Guvernul României în funcția de prefect al județului în care m-am născut și în care locuiesc. Am început în urmă cu mai bine cu 2 ani un parteneriat cu domnul Bogdan Cojocaru, prefectul pe care îl înlocuiesc astăzi, și în continuare vom face echipă pentru a implementa și a aduce la Iași toate proiectele de care ieșenii au nevoie. În perioada următoare principalele provocări sunt legate de organizarea alegerilor, dar și de menținerea unui calendar strâns în ceea ce privește implementarea proiectului pe care îl avem cu fonduri PNRR pentru reabilitarea energetică a Palatului Administrativ”, a spus Felix Guzgă.