Exercițiu de salvare și evacuare în Campusul „Tudor Vladimirescu”, organizat de TUIASI și ISU Iași
Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași au participat astăzi, 4 martie, de la ora 12.00, la o simulare a unei situații de urgență, simulare organizată împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași. Acțiunea realizată a urmărit simularea unui cutremur, unde pompierii ISU Iași intervenind și la „salvarea” unei persoane rănite la nivelul unuia dintre cele 5 cămine, dar și la stingerea unui incendiu localizat, de asemenea, la nivelul unuia dintre cele 5 imobile din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” din Iași.
Având în vedere faptul că o bună parte dintre studenții celor cinci cămine, T5-T6, T9, T10 și T11, se aflau la cursuri în momentul simulării, doar 278 de studenți au fost „evacuați” de urgență. Tinerii au fost instruiți din timp cu privire la acțiunea organizată astăzi, alarma de cutremur fiind dată la ora 12.00. Participanții au așteptat timp de un minut, refugiindu-se sub grinzi, mese sau alte obiecte de mobilier care i-ar putea proteja în eventualitatea unui cutremur, aceștia evacuând apoi căminul după un minut (adică după durata estimată a primei replici a unui cutremur).
Studenții celor cinci cămine s-au adunat apoi în parcul dintre căminele T9, T10, T11 și T5-T6, unde reprezentanții ISU Iași, alături de cei ai TUIAȘI, le-au explicat tinerilor care este importanța unui astfel de exercițiu și respectarea regulilor de bază în cazul unui cutremur.