Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Eurovision 2024: Care sunt primele 10 țări finaliste

  • mai 08, 2024
  • Diana Nechita

Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croaţia, Irlanda şi Luxemburg sunt – în ordinea în care au fost anunţate – primele zece ţări care s-au calificat în marea finală a Eurovision Song Contest, graţie votului publicului. Cele zece au fost alese din 15 competitoare care au urcat marţi noaptea pe scena primei semifinale a competiţiei, desfăşurate la Malmö, în Suedia. Din păcate, Republica Moldova, reprezentată de Natalia Barbu, a ratat calificarea în marea finală, deşi interpretarea a fost impecabilă.

România nu a participat la Eurovision anul acesta. Dar, spre bucuria românilor care au urmărit spectacolul primei semifinale pe YouTube sau la televiziunile ţărilor participante,  România a fost prezentă cu câteva imagini din arhiva competiţiei, difuzate de organizatori în aşteptarea rezultatelor. Protagoniştii au fost Ilinca Băcilă şi Alex Florea, care au reprezentat România în 2017 cu piesa „Yodel It!”.

Duo-ul australian Electric Fields a mizat pe hit-ul „One Milkali (One Blood)”, cu versuri parţial într-o limbă aborigenă, însă acesta nu le-a adus prezenţa în finală.

Artista irlandeză Bambie Thug, purtând o ţinută goth-electro-pop, a reuşit să se califice în finală, cu piesa „Doomsday Blue”. Ea a fost nevoită să îşi modifice machiajul scenic, considerat pro-palestinian. Cântăreaţa născută în Cork, în vârstă de 31 de ani, a explicat într-o conferinţă de presă că mesajul pe care îl afişa iniţial pe corp era în scrierea Ogham medievală timpurie şi se traducea prin încetarea focului şi libertate, o aluzie la situaţia din Gaza şi pe fondul includerii Israelului în competiţie.