„Eu, ca tată… aș închide TikTok!” (Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica)
Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica a declarat public în această saptămînă ca platforma TikTok ar trebui interzisă în România. Și nu e singurul oficial care s-a exprimat public pe acest subiect. Mai ales după ce SRI a semnalat, în documentele transmise membrilor CSAT la ședința din 28 noiembrie, că datele pe care le-a obținut „au relevat o campanie de promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral, dar și exploatarea algoritmilor unor platforme de social media pentru creșterea în ritm accelerat a popularității lui Călin Georgescu”.
Aceleasi documente arătau ca „activitatea conturilor de pe rețeaua TikTok ar fi fost coordonată de către un actor statal”. Digital markerii consideră că nu interzicerea platformei e soluția ci investiții în educație. Unii experți consideră că măsura ar crea un precedent periculos iar Executivul ar trebui să se intrebe ce i-a nemulțumit pe cei care au votat Călin Georgescu.
Primarul Mihai Chirica: „Noua generație stă pe TikTok și-l aude pe Uraganu și pe ălălalt care a făcut mai multe clase decât trenul. Înseamnă că noi nu ne-am stabilit rostul în lume și nu știm ce să facem cu noi”
Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, spune că TikTok ar trebui interzis și ca o formă de reîntoarcere către educația clasică:
„Deci numai din nebunia asta în care ne-am pus noi toți cu mâna pe TikTok, unii din afară, alții dinăuntru, toată lumea de peste tot …ne-a adus o creștere a dobânzii pe creditele pe care le-am făcut, în medie de 0,61% . Adunați asta la 120 de miliarde să vedeți cam ce gaură ne-a produs nebunia de pe TikTok. Dacă mă întrebați pe mine, ca un simplu radio-ascultător, dacă România nu își creează niște mecanisme prin care să filtreze nebunia din conținutul acestor rețele de socializare în loc să sprijine dezvoltarea cognitivă a tinerei generații, o împiedică sau și mai rău, o distruge. Ceea ce înseamnă că nu ne-am asumat rolul și rostul nostru față de tânăra generație. Eu, ca tată, le-aș închide, deci m-aș duce de unde să închide Tiktok și-l închid a doua zi. Nici nu mă uit la el. Poate să fie chinezul lui Pește acolo supărat pe mine, nici asta nu mă interesează.
Atâta timp cât tu îmi distrugi mie tânăra generație și în loc să stea într-o sală de curs, într-o bibliotecă, să audă un Cosbuc, un Mihai Eminescu sau mai știu eu ce, stă și-l aude pe Uraganu și pe ălălalt care a făcut mai multe clase decât trenul și tot așa, înseamnă că noi nu ne-am stabilit rostul în lume și nu știm ce să facem cu noi”.
Mihai Chirica a adăugat: „Eu, personal, le-aș închide pur și simplu. Le-aș da o suspendare de șase luni, șase luni suspendat. Redeschid după șase luni, văd că nu s-a întâmplat nimic în modul de gestionare a acestor platforme, închid un an. Văd că după un an iarăși nu s-a întâmplat nimic, închidere definitivă. La revedere, ne mai vedem cu altă ocazie. Eu așa aș face, dar nu e în puterea mea să iau această decizie. Sunt bani mulți. Bănuiesc că sunt multe influențe peste tot, la miliardele care se rotesc și țepele care se dau pe aceste rețele. Dar eu așa aș face”.
„M-aș întreba de ce a fost o ruptură de comunicare între oameni și guvernul României. Pentru că să să fi fost educație corectă, nu avea să fie fenomenul Georgescu”.
Primarul Municipiul lui Iași, Mihai Chirica, nu e singurul care a avansat această idee. Un oficial al statului român a cerut public interzicerea platformei TikTok în România, după acuzațiile de influențare în primul tur al electoratului român în favoarea suveranistului Călin Georgescu. Se întâmpla la finalul lunii noiembrie. Era vorba de vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu. Directoratul Național de Securitate Cibernetică a precizat, în contextul discuțiilor privind rolul companiei chineze TikTok în victoria candidatului Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale, că a recomandat instituțiilor publice, în 2023 să interzică aplicația TikTok și că monitorizarea conturilor de social media și investigarea tacticilor și tehnicilor de propagare a postărilor de pe rețelele sociale prin manipulare de algoritm nu intră în atribuțiile Directoratului Național de Securitate Cibernetică.
Vadim Cușnir este digital marketer în Republica Moldova și spune că nu interzicerea tiktok este soluția, ci investițiile în educație: „În esență să interzici ceva înseamnă să nu accepți, înseamnă să respingi, înseamnă de fapt, să etichetezi, să judeci. Eu cred că într-o țară unde este în constituție libera exprimare, asta nu trebuie de făcut. Oamenii totuși trebuie să se expună, să aibă platformă de expunere. Ar trebui poate de comunicat altfel cu între oameni, poate de alte exemple de scos în față, de investit în influenceri, în educația lor, dar nu de interzis. Noi înțelegem foarte clar că rețelele de socializare acum sunt aparate de cumpărat voturi. În esență, noi înțelegem că asta este acum instrument de media și instrument de manipulare a opiniei maselor. Eu cred că individul răspunde singur pentru propriile decizii. Și atunci aș prefera mai mult să investească în educația oamenilor, ca ei să aibă o atitudine corectă față de platforme, pentru că rău și bine o să fie mereu. M-aș întreba de ce a fost o ruptură de comunicare între oameni și guvernul României. Pentru că să să fi fost educație corectă, nu avea să fie fenomenul Georgescu”.
TikTok se află în centrul controverselor în mai multe țări din lume. Unele au trecut la acțiune și au interzis-o. În iunie 2020, guvernul din India a interzis TikTok, împreună cu alte 58 de aplicații chineze. În alte regiuni și țări, aplicația a fost interzisă pe telefoanele funcționarilor din diversele instituții.