Emmanuel Macron a cerut joi, 9 noiembrie, „o încetare a focului” între Israel și Hamas
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut joi, 9 noiembrie, „o încetare a focului” între Israel și Hamas, în deschiderea conferinței umanitare privind Gaza.
„Pe termen imediat, trebuie să lucrăm pentru a proteja civilii. Pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de o pauză umanitară foarte rapidă și trebuie să lucrăm în direcția unei încetări a focului”, a declarat șeful statului.
„Începând cu 7 octombrie, Franța a anunțat un ajutor umanitar suplimentar de 20 de milioane de euro și vom crește acest efort la 100 de milioane de euro până în 2023”, a declarat el, înainte de a insista că este „absolut esențial” să fie protejați civilii din Fâșia Gaza și că nu pot exista standarde duble în ceea ce privește protejarea vieților umane. „Acest lucru este nenegociabil”, a subliniat el.