Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Emil Săndoi nu se sperie de CFR-ul lui Dan Petrescu. ”Mergem încrezători. Orice e posibil”. Moldovenii nu au primit gol de trei etape

  • octombrie 04, 2024
  • Narcis Pohoata

Ajunși pe locul 7 în SuperLigă după victoriile cu primele două clasate Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, ieșenii au prins curaj și încep să viseze chiar la play-off. Elevii lui Emil Săndoi ar putea ajunge între primele șase chiar după etapa a 12-a, dacă vor învinge CFR-ul lui Dan Petrescu în Gruia, în meciul programat sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19.00.

Emil Săndoi nu se sperie de CFR-ul lui Dan Petrescu. ”Mergem încrezători. Orice e posibil”

Victoria obținută de UTA în Gruia, în etapa trecută, dar mai ales parcursul foarte bun din ultimele etape i-au făcut pe ieșeni să creadă că pot obține un rezultat bun și pe terenul CFR-ului. Neînvins pe banca Iașiului, Emil Săndoi este încrezător că elevii săi pot scoate cel puțin un punct la Cluj.

”Întâlnim un adversar de calibru, nu trebuie să mai amintesc eu de performanțele realizate de CFR Cluj în ultimii ani. Cred că în ultima perioadă a fost o conjunctură nefavorabilă pentru ei, poate de asta rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor, dar trebuie să recunoaștem că au un lot foarte valoros pentru campionatul nostru. În ceea ce ne privește, suntem pe un trend ascendent, dacă mă gândesc și la evoluțiile pe care le-am avut, și la rezultate. Avem un moral bun și trebuie să profităm de acest lucru. Vom face tot ce ține de noi să obținem un rezultat bun și să știți că mergem încrezători”, a declarat antrenorul Emil Săndoi.

”Orice este posibil”

Tehnicianul Iașiului susține că actualul sezon este foarte echilibrat și orice echipă poate câștiga în fața oricărui adversar. De aceea – spune Săndoi, o victorie a Iașiului la Cluj nu ar trebui să mire pe nimeni din moment ce Poli a învins FCSB, Craiova și U Cluj.

”În campionatul acesta au fost mai multe rezultate surpriză decât în celelalte. Valorile sunt sensibil egale, diferența de puncte e foarte mică între play-off și baraj sau retrogradare. Ai legat două rezultate pozitive poți să urci 4-5 locuri sau invers. Campionatul e mai echilibrat în comparație cu celelalte sezoane, sunt multe rezultate surpriză. Dar poate pentru unii surpriză, pentru mine nu. Pentru mine, faptul că UTA a câștigat la Cluj nu este o surpriză. Orice rezultat e posibil în Liga 1 în momentul de față, indiferent de adversarul pe care îl întâlnești”, a completat Săndoi.

Ce poate face diferența în duelul cu CFR

Antrenorul Politehnicii nu crede în statistici și spune că la ora jocului atitudinea, concentrarea și inspirația pot face diferența: ”I-am simțit foarte bine pe jucători, dar nu doar săptămâna asta, ci de când am venit la echipă. În niciun caz nu vor fi relaxați. Ne dorim un rezultat pozitiv și la următorul meci, și la următorul. E adevărat că nu poți să le programezi, dar sunt încrezător, băieții au demonstrat că sunt o echipă disciplinată, care știe ce are de făcut în teren. E adevărat că și noi avem punctele noastre slabe și punctele noastre forte, ca și CFR. Dar la ora jocului totul este inspirația, dăruirea, modul cum interpretăm fazele favorabile”.

Rareș Ispas: ”Ne gândim la play-off”

La rândul său, fundașul stânga Rareș Ispas a declarat că jucătorii se gândesc chiar și la play-off din moment ce echipa a ajuns în prima parte a clasamentului, dar a admis că e drum lung până acolo.

”Ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă bună, care a luat foarte multe campionate. Deși este o perioadă mai nefastă pentru ei, e clar că ne așteaptă un meci greu și trebuie să mergem acolo concentrați pe ceea ce avem de făcut. Ca și la meciurile anterioare, trebuie să încercăm să nu luăm gol și să obținem punct sau puncte, acesta este obiectivul nostru. Noi avem încredere și sperăm să continuăm această serie bună de rezultate.

Clasamentul e foarte strâns, cu o înfrângere te duci în jos, dar eu sper să continuăm pe aceeași linie și, de ce nu, să intrăm în play-off. E departe încă acest gând, trebuie să luăm pas cu pas. Sper să ajungem și acolo, dar deocamdată suntem cu picioarele pe pământ”, a declarat Rareș Ispas.

(Narcis POHOAȚĂ)