Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Elvețianul Stan Wawrinka s-a calificat în semifinale la Concord Iași Open, după un meci solid cu moldoveanul Radu Albot. Trei favoriți au rămas în cursa pentru trofeu la Iași

  • iulie 11, 2025
  • Narcis Pohoata

Turneul ATP Challenger 100 Concord Iași Open powered by MET și-a desemnat, vineri, semifinaliștii ediției a 6-a, trei capi de serie rămânând în cursa pentru trofeu.

În meciul vedetă al sferturilor, elvețianul Stanislas Wawrinka (40 de ani, locul 153 ATP), favorit 6, l-a învins pe moldoveanul Radu Albot (35 de ani, locul 298 mondial), scor 6-3, 7-5, după un meci spectaculos, care a ridicat tribunele în picioare.

Wawrinka a revenit de la 0-2 în primul set, s-a distanțat la 4-2 și și-a adjudecat actul cu 6-3, iar în al doilea set a revenit, de asemenea, de la 1-4, pentru a se impune în final cu 7-5.

În semifinale, Wawrinka, triplu câștigător de Grand Slam, îl va întâlni pe danezul Elmer Moller (21 de ani, 117 ATP), favorit 4, care a dispus în sferturi de italianul Francesco Maestrelli (22 de ani, 247 ATP), scor 2-6, 6-2, 6-3.

În cea de-a doua semifinală se vor întâlni croatul Duje Ajdukovic (24 de ani, locul 183 ATP), favorit 8 și francezul Titouan Droguet (24 de ani, locul 194 ATP).

Ajdukovic l-a învins în trei seturi pe bolivianul Murkel Dellien (27 de ani, numărul 223 mondial), scor 6-4, 1-6, 6-1, în timp ce Titouan Droguet a trecut în sferturi de brazilianul Joao Lucas Reis Da Silva (25 de ani, numărul 250 mondial), 6-7 (4), 6-2, 6-1.

Jucătorii calificați în semifinale primesc câte 25 de puncte ATP și 7.225 de euro, în timp ce sfert-finaliștii rămân cu câte 14 puncte și un cec în valoare de 4.195 de euro.

Sâmbătă sunt programate semifinalele pe cele două tablouri, toate cele patru meciuri urmând să aibă loc pe ”Central”, cu începere de la ora 12.00.

 

Rezultatele înregistrate vineri, 11 iulie:

Simplu – Sferturi de finală

[8] Duje Ajdukovic (Croația) – Murkel Dellien (Bolivia) 6-4, 1-6, 6-1
Titouan Droguet (Franța) – [Alt] Joao Lucas Reis Da Silva (Brazilia) 6-7 (4), 6-2, 6-1
[6] [WC] Stan Wawrinka (Elveția) – [Q] Radu Albot (Moldova) 6-3, 7-5
[4] Elmer Moller (Danemarca) – Francesco Maestrelli (Italia) 2-6, 6-2, 6-3

Dublu – Sferturi

[3] Arjun Kadhe (India) / Vijay Sundar Prashanth (India) – Courtney John Lock (Zimbabwe) / Thijmen Loof (Olanda) 6-4, 7-6 (4)

Siddhant Banthia (India) / Alexander Donski (Bulgaria) – Hynek Barton (Cehia) / Michael Vrbensky (Cehia) 4-6, 6-4, 10-4

Szymon Kielan (Polonia) / Filip Pieczonka (Polonia) – [2] George Goldhoff (USA) / Gregoire Jacq (Franța) 6-4, 6-4

[1] Cleeve Harper (Canada) / Ryan Seggerman (USA) – Murkel Dellien (Bolivia) / Federico Zeballos (Bolivia) 6-4, 7-6 (4)

 

Programul zilei de sâmbătă, 12 iulie:

Terenul Central – Start ora 12.00

Dublu – Semifinale

[3] Arjun Kadhe (India) / Vijay Sundar Prashanth (India) vs Szymon Kielan (Polonia) / Filip Pieczonka (Polonia)
[1] Cleeve Harper (Canada) / Ryan Seggerman (USA) vs Siddhant Banthia (India) / Alexander Donski (Bulgaria)

Nu înainte de 16.00
Titouan Droguet (Franța) vs [8] Duje Ajdukovic (Croația)

Nu înainte de 18.00
[4] Elmer Moller (Danemarca) vs [6] [WC] Stan Wawrinka (Elveția)