Elicopterul SMURD Iași a preluat doi nou-născuți cu probleme grave din Ucraina
Luni după-amiază a avut loc o misiune complexă contracronometru de salvare a doi bebeluși de naționalitate română din Ucraina. Doi nou-născuți, un băiețel de 5 zile și o fetiță de 14 zile, cu probleme grave de sănătate au fost transportați cu o ambulanță ucraineană până la punctul de frontieră cu România, în vama Siret, fiind mai apoi predați echipajelor SMURD, aflate la fața locului.
„Au fost luați din maternitatea din Kiev, transportați la maternitatea din Cernăuți, ulterior prin intermediul consulatului au fost contactați astfel încât să putem acorda îngrijire medicală și transfer în unitățile medicale necesare. Copii au suferințe încă de la naștere pentru care este absolut necesară asistența medicală pe durata transportului. Ei au fost aduși la graniță de către un echipaj al ambulanței ucrainene. Sunt primii nou-născuți care sosesc în România și care au afecțiuni medicale”, a declarat dr. Alin Suciu, medic SMURD.
În vederea operaționalizării urgente a întregii misiuni complexe de salvare au fost imediat activate resursele din proximitate. Astfel, băiețelul de numai 5 zile a fost transportat cu un elicopter SMURD al Punctului De Operare Aeromedical Iași la aeroportul din Suceava, ca mai apoi acesta să fie predat echipajelor medicale SMURD care deserveau aeronava SMURD Cessna Citation V, configurată pentru misiuni de evacuare medicală. Odată predat băiețelul, acesta a fost transportat în siguranță la Timișoara pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun acestuia.
Totodată, cel de-al doilea nou-născut a fost transportat terestru, cu o ambulanță SMURD la aeroportul din Suceava, fiind mai apoi preluat de același elicopter SMURD, care l-a transportat în siguranța la Iași. Odată încheiată misiunea aeronavei SMURD, fetița aflată sub îngrijiri medicale în Iași va fi transportată de urgență în București.