Ecranizarea romanului „Lucrurile omenești” de Karine Tuil, în regia lui Yvan Attal
„Un roman magistral despre degradarea raporturilor dintre femei și bărbați și despre caracterul imprevizibil al sexualității. Un tablou impecabil al violenței sociale contemporane.” („L’Obs”)
Romanul Lucrurile omenești/ Les choses humaines de Karine Tuil a fost adaptat cinematografic, în regia lui Yvan Attal, avându-i în distribuție pe Charlotte Gainsbourg, Mathieu Kassovitz și Pierre Arditi.
Filmul a fost proiectat în cadrul Festivalul de Film de la Veneția, ediția 2021, și va intra în cinematografele din Franța începând cu data de 1 decembrie a.c.
Laureat al Prix Interallié 2019 și al Prix Goncourt des Lycéens 2019, Lucrurile omenești a apărut în colecția „Biblioteca Polirom” – traducere din limba franceză și note de Daniel Nicolescu.
Un preview din film, aici. Clic aici pentru a urmări o discuție despre roman cu criticul literar Dana Pîrvan și scriitoarea Mihaela Pascu-Oglindă.
Lucrurile omenești pune în scenă viața unui cuplu de intelectuali francezi prestigioși, Jean și Claire Farel, el – jurnalist politic, ea – eseistă și luptătoare pentru drepturile femeilor. Cei doi au un fiu, Alexandre, student la o mare universitate americană. O acuzație de viol la adresa acestuia din urmă (victimă este Mila Wizman, fiica actualului partener de viață al lui Claire) basculează această construcție socială aparent perfectă, iar implacabilul mecanism judiciar amenință serios carierele și destinele celor implicați. Scenele procesului propriu-zis, Mila contra Alexandre, demontează fățărnicia membrilor unei caste ce se consideră intangibilă și încearcă, în același timp, să aducă lumină asupra zonei gri a „consimțământului” victimei în cazul unui viol.
„Romanul descrie cu mare acuratețe noua epocă a relațiilor dintre femei și bărbați. Asemenea unui ghid montan, Karine Tuil ne conduce subtil, dar ferm până la marginea prăpastiei vremurilor noastre, oferindu-ne priveliștea amețitoare a mecanismului juridic actual.” („Le Canard enchaîné”)
„În Lucrurile omenești, Karine Tuil își folosește desăvârșitul simț al intrigii pentru demontarea minuțioasă a unui caz de viol.” („Elle”)
„Lucrurile omenești aduce laolaltă cu brio toate imposturile și abuzurile de putere tipice epocii noastre.” („Le Figaro Magazine”)
Karine Tuil s‑a născut în 1972 la Paris. După încheierea studiilor de Drept, obține diploma de studii aprofundate la Université Paris II. O vreme profesează ca jurist, apoi se dedică scrisului. Primul său roman, Pour le pire, poveste a descompunerii lente a unui cuplu, este publicat în anul 2000. În 2001 îi apare romanul Interdit, istorie burlescă a crizei identitare a unui bătrân evreu. Du sexe féminin (2002) încheie trilogia despre familia evreiască. Vor urma romanele Tout sur mon frère (2003), Quand j’étais drôle (2005), Douce France (2007), La Domination (2008), Six mois, six jours (2010), L’Invention de nos vies (2013). În 2016 publică romanul L’Insouciance, care primește Prix Landerneau des lecteurs, iar în 2019, Les choses humaines, distins cu Prix Interallié și Prix Goncourt des Lycéens 2019.