Echinocțiul de toamnă. Ce semnifică și care sunt tradițiile ce trebuie respectate astăzi
Echinocțiul de toamnă 2025 are loc astăzi, 22 septembrie, la ora 21:19, marcând oficial începutul sezonului rece în emisfera nordică.
Echinocțiul de toamnă este fenomenul astronomic care se produce când Soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera nordică în cea sudică. În 2025, acest moment precis va avea loc pe luni, 22 septembrie, la ora 18:19.
Echinocțiul de toamnă marchează momentul în care linia terminatorului – granița dintre zi și noapte – trece perpendicular pe ecuatorul Pământului. Ambele emisfere primesc aceeași cantitate de lumină, subliniind echilibrul și simetria acestui moment astronomic.
Echinocțiul de toamnă este privit în multe culturi ca un moment de echilibru între lumină și întuneric, fiind asociat cu numeroase tradiții:
Tradițiile celtice conectează echinocțiul cu sărbătoarea Mabon, o perioadă de mulțumire și echilibru. Oamenii ridică altare decorate cu fructe și legume de toamnă și împart mere ca simbol al recoltelor bogate.
În Japonia, echinocțiul este marcat prin sărbătoarea Ohigan, dedicată comemorării strămoșilor. Familiile vizitează mormintele celor dragi, le curăță și aduc flori, demonstrând respect și continuitate între generații.
China și Vietnam celebrează în această perioadă Festivalul Lunii (Mid-Autumn Festival), când familiile se reunesc pentru a savura prăjituri speciale numite „mooncakes” și pentru a contempla Luna plină.
În comunitățile latino-americane, echinocțiul este văzut ca o ocazie de recunoștință față de natură, familiile ridicând altare în cinstea strămoșilor și a zeiței Pământului, Pachamama.