Dracula îi poartă noroc! Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturi la Transylvania Open, după un nou meci epic, 7-6, 7-5 cu australianca Ajla Tomljanovic, favorită 5 la Cluj-Napoca. ”Cred că pelerina lui Dracula îmi poartă noroc. Sper să o port până duminică, în finală”
Jaqueline Cristian (locul 105 WTA) este prima jucătoare din România calificată în sferturile de finală la Transylvania Open, turneu WTA 250 desfășurat în aceste zile la Cluj-Napoca.
În ultimul meci al zilei de miercuri, desfășurat pe terenul central, Jaqueline a învins-o în două seturi dramatice pe australianca Ajla Tomljanovic, numărul 43 mondial şi cap de serie 5, scor 7-6 (5), 7-5, după un meci de peste două ore.
A fost un duel aprig, cu multe raliuri și lovituri tari, din care jucătoarea noastră a ieșit învingătoare. Nu însă fără emoții.
În primul set, românca a avut 5-1, dar australianca a revenit și a dus setul în tie-break. Și aici a fost nebunie! 0-3, apoi 5-3 pentru Cristian, 5-5 și în cele din urmă 7-5 și set.
În setul doi, Cristian a ratat trei mingi de meci, dar a reușit în cele din urmă să încheie meciul cu 7-5, calificându-se în sferturi. Fază în care ar putea da peste Simona Halep, care a arătat miercuri un joc extrem de solid împotriva Gabrielei Ruse, 6-1, 6-2.
Simona va juca joi, în optimi, cu rusoaica Varvara Graceva, numărul 81 mondial.
”Cred că pelerina lui Dracula îmi poartă noroc. Sper să o port până duminică, în finală”, a declarat la final Jaqueline.
REZULTATELE DE MIERCURI
SIMPLU
Anhelina Kalinina (Ucraina, nr. 8) – Anna Lena Friedsam (Germania) 6-2, 6-2
Aleksandra Krunic (Serbia, calificări) – Anett Kontaveit (Estonia, favorită 2) 3-6, 5-7
Simona Halep (România, favorită 1) – Elena Gabriela Ruse (România) 6-1, 6-2
Lesia Tsurenko (Ucraina, calificări) – Anastasia Gasanova (Rusia, calificări) 6-2, 7-5
Jaqueline Cristian (România, calificări) – Ajla Tomljanovic (Australia, favorită 5) 7-6 (5), 7-5
DUBLU
Lyudmyla Kichenok (Ucraina)/Marta Kostuyk (Ucraina) – Anna Danilina (Kazahstan)/Ulrikke Eikeri (Norvegia) 6-0, 5-7, 12-10
Irina Begu/Andreea Mitu (România) – Amina Anshba (Rusia)/Anastasia Detiuc (Cehia) 6-4, 6-3
Mona Barthel (Germania)/Anna Lena Friedsam (Germania) – Irina Bara (România)/Ekaterine Gorgodze (Gerogia) 5-7, 2-6
Irina Begu (România)/Andreea Mitu (România) – Amina Anşba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia) 6-4, 6-3
–
TABLOUL MECIURILOR DE JOI
12.00, Mona Barthel (Germania) – Marta Kostyuk (Ucraina, favorită 6)
12.00, Alexandra Ignatik Cadanțu/Andreea Prisăcariu (România) – Aleksandra Krunic (Serbia)/Lesley Kerhove (Olanda)
–––––––––––
13.30, Irina Bara (România, calificări) – Rebbeca Peterson (Suedia)
13.30, Natela Dzalamidze (Rusia)/Kaja Juvan (Slovenia) – Lyudmyla Kichenok (Ucraina)/Marta Kostyuk (Ucraina)
–––––––––––––
15.30, Emma Răducanu (Marea Britanie, favorită 3) – Ana Bogdan (România)
15.30, Alena Fomina (Rusia)/Ekaterina Yashina (Rusia) – Irina Bara (România)/Ekaterine Gorgodze (Georgia)
–––––––––––––
18.00, Simona Halep (România, favorită 1) – Varvara Gracheva (Rusia)
–––––––––––––––
19.30, Alison van Uytvanck (Belgia) – Anett Konteveit (Estonia, favorită 2)
(Narcis POHOAȚĂ)
Foto: Transylvania Open