Donație de 100 de milioane de dolari, făcută de Jeff Bezos către Obama Foundation
Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, donează 100 de milioane de dolari către Obama Foundation. Această donație vine în onoarea congresmanului John Lewis, un erou al mişcării drepturilor civile din anii 1960, care a murit anul trecut. Bezos a cerut ca plaza din cadrul Obama Presidential Center să fie numită John Lewis Plaza.
,,Luptătorii pentru libertate merită un loc special în panteonul eroilor şi nu mă pot gândi la o persoană mai potrivită care să fie onorată cu acest dar decât John Lewis”, a spus Jeff Bezos.