Donald Trump şi-a comparat soarta cu cea a opozantului rus Aleksei Navalnîi
Fostul preşedinte a fost condamnat vineri la o amendă de 355 de milioane de dolari pentru că a comis fraude financiare prin umflarea colosală a valorii imperiului său imobiliar cu scopul de a obţine finanţare mai favorabilă de la bănci.
O sancţiune pe care a comparat-o cu tratamentul rezervat principalului adversar al lui Vladimir Putin în Rusia.
„Este o formă de Navalnîi. Este o formă de comunism sau fascism”, a afirmat el în cursul unei reuniuni publice în Carolina de Sud.
Judecătorul care l-a condamnat este „un nebun”, a adăugat el. „Tipul ăsta a decis că sunt vinovat înainte de începerea procesului”, a mai spus fostul preşedinte.