Doi morți în incendiile de vegetație din Franța
Pompierii de pe Riviera franceză nu au reușit să îmblânzească focul din regiunea Saint Tropez care a dus la dislocarea a mii de oameni. Peste o mie de pompieri se luptă cu flăcările pe coasta Mediteranei, dar reușita încă nu se întrevede.
Miercuri prefectul regiunii, Evence Richard, a arătat că cel puțin doi oameni și-au pierdut viețile în incendiu, notează Deutsche Welle. La aceștia se adaugă alți 24 de răniți, dintre care cinci pompieri.
„Lupta continuă, iar focul nu este încă sub control”, a declarat și președintele Franței Emmanuel Macron. „Orele ce urmează sunt cele decisive.”
Este vorba despre cel mai agresiv incendiu din această vară din Franța, care a dus la refugierea a 7.000 de persoane din zonă. Aici se află acum 1.200 de pompieri ce încearcă să țină focul sub control.
Flăcările au izbucnit luni în rezervația naturală Plaine des Maures și a transformat în cenușă până acum peste 7.000 de hectare de pădure și vii.
Franța, Grecia, Italia, Spania și Turcia au trecut în această vară printr-un adevărat dezastru ecologic, un dezastru în plină desfășurare și azi.