Doamna de română de la Țibana, premiată în Campania „Liga Profesorilor Excepționali”!

„Elevii trebuie văzuți și încurajați!” E principiul după care se ghidează de 20 de ani Ioana Diaconu. Este profesoară de limba și literatura română la Școala Profesională de Industrie Alimentară din Țibana, județul Iași. Îi învață pe elevii ei să iubească limba română și să citească. Dar mai ales să învețe să fie creativi și să rescrie povestea pe care o trăiesc. Ioana Diaconu este finalista ediției din acest an a campaniei „Liga Profesorilor Excepționali”, desfășurată la nivel național. De ce a ales să fie profesor?

Ioana Diaconu a vrut să fie profesor în primul rând pentru că asta și-a dorit dintotdeauna. Nu a avut alte visuri, nu a avut alte opțiuni de carieră. Limba și literatura română a venit ca o alegere firească, naturală, moștenită, de ce nu, de la mamă. Și nu regret nicio clipă că am urmat această cale.

20 de ani de carieră didactică la Școala Profesională de Industrie Alimentară din Țibana. De ce ați ales Țibana? De ce ați ales să rămâneți acolo?

Am ales mediul rural încă de la începutul activității mele profesionale, fără a avea vreo prejudecată legată de acest spațiu de desfășurare a activității. Am ales să rămân aici pentru că am simțit că este nevoie de mine aici. Și pentru că, la rândul meu, m-am regăsit îmbrățișată de o comunitate frumoasă de elevi, părinți și oameni care mi-au dat posibilitatea să mă dezvolt și să simt că pot să schimb ceva prin tot ceea ce fac pentru pentru comunitate.

Cum erau copiii acum 15 ani și cum sunt elevii acum?

A fi profesor la o școală profesională este un lucru cât se poate de obișnuit. Elevii sunt aceiași, spun eu, atât în mediul rural cât și în mediul urban. Aș vrea să înlăturăm această concepție că elevii din mediul rural ar fi diferiți ca potențial. Sunt diferiți poate ca posibilități socioeconomice, ca mentalitate a adulților referitor la susținerea copiilor pe mai departe. Aici ar mai fi de lucrat. Însă elevii de la Școala Profesională de Industrie Alimentară din Țibana sunt tineri frumoși, cu un potențial extraordinar. Într-adevăr urmăresc inserția pe piața muncii poate mai devreme decât elevii care urmează cursurile unui liceu. Iar tinerele generații sunt cu atât mai orientate către obținerea unui loc de muncă la finalul celor 11 clase cu cât societatea actuală impune acest lucru.

Deci generațiile actuale sunt mult mai interesate de a-și găsi un loc de muncă, de a-și construi un viitor cât mai repede în comparație cu copiii din seriile trecute.

Cum îi faceți să iubească limba română? Cum îi faceți să iubească să citească?

Sunt două întrebări distincte. Îi fac să iubească limba română citind și nu doar citind. Îi fac să iubească limba română pe care o vorbesc în fiecare zi, privind-o ca pe ceva sfânt, ca pe moștenirea cea mai de preț pe care o avem, ca pe darul lui Dumnezeu cel mai de preț pe care l-am primit.

Îi fac să iubească să citească, punându-le cartea în mână, oferindu-le acces neîngrădit la carte, aducând proiecte numeroase legate de achiziții de cărți, de întâlniri cu scriitorii, de vizite la Muzeul Literaturii Române din Iași, arătându-le că scriitorii contemporani sunt oameni ca toți ceilalți ca noi, cu care ei pot discuta, schimba opinii și de ce nu, pot visa și ei să ajungă, la rândul lor scriitori. Pentru că elevii mei au un extraordinar potențial creator.

Sunt participanți la numeroase concursuri de creație literară și acesta este, spun eu, unul dintre semnele că facem bine ceea ce facem aici. În sensul în care reușim să trezim acea dragoste față de carte și față de literatură.

Am făcut și numeroase excursii cu copiii din școală. Există și un concurs de lectură în cadrul căruia, de două ori pe an, elevii cu cele mai numeroase cărți citite sunt recompensați. De asemenea, avem parteneriat cu Crucea Roșie Română, cu filiala Iași, avem proiecte care se desfășoară pe plan local, în parteneriat cu biserica din comunitate, cu care avem o strânsă legătură în ceea ce înseamnă sprijinirea educației pentru valori. Sunt foarte multe proiectele și concursurile la care participă copiii.

Cum se simt elevii dumneavoastră când la primele compuneri, primele creații, îi lăudați, le spuneți că au potențial? Cum îi schimbă încurajarea profesorilor?

Încurajarea este esențială în dezvoltarea afectivă a copiilor. Întotdeauna spun că elevii mei sunt cei mai buni. Toți sunt foarte buni. Le trebuie timp și răbdare și le trebuie îngăduință din partea adulților din preajma lor pentru a se dezvolta fiecare în ritmul tău propriu. Elevii trebuie văzuți fiecare în parte. Și încurajați.