Dispută pe marginea licitării dosarului disciplinar al Anei Pauker
Casa de licitații Artmark a anunțat că scoate la licitație dosarul conținând materialul de urmărire disciplinară de către Partidul Muncitoresc/ Comunist Român a liderului comunist Ana Pauker, care a trecut prin epurare politică, anii 1952-1954. Dosarul conține stenograme, declarații olografe sau dactilografiate, pro și contra învinuirii politice, unele semnate olograf, inclusiv de către Ana Pauker, declarația autocritică a acesteia, piesa unică, de mare însemnătate istorică (827 file), arată infocultural.eu.
Pe marginea acestei licitații, Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” și membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității atrage atenția asupra unei eventuale ilegalități și afirmă despre documente că „ar trebui să aflăm dacă sunt originale, să fie comparate cu ce există deja la ANR, să aflăm dacă au fost vreodată după 1989 la ANR sau într-o arhivă publică înainte de a intra în circuit privat și să fie făcute eforturi pentru recuperarea lor de către stat”
„Sunt foarte curios ce conține acest pachet de documente scoase la licitație și cum au ajuns în proprietate privată. Documentele par a fi originale și, dacă sunt originale, ar trebui să fie la Arhivele Naționale ale României. Însemnările făcute cu creion colorat și cu pixul pe marginea lor sunt asemănătoare cu notițele făcute de Gheorghe Gheorghiu-Dej pe numeroase documente care pot fi consultate în fondul CC Cancelarie și CC Organizatoric. Cutia arătată pe site seamănă cu cutii de arhivă ale PCR păstrate astăzi de ANR”, arată istoricul.
Alina Panico, director PR al casei de licitații Artmark, îi răspunde lui Adrian Cioflâncă, afirmând că „materialul de urmărire disciplinară de către o comisie de partid a unui membru de partid (iar nu de urmărire penală de către un procuror al Ministerului Public) nu este proprietate publică. Partidele politice nu sunt și nu au fost de stat ori autorități publice, nici după Constituția din 1948, ci tot asociații de persoane, așadar particulare, chiar dacă vizând binele public (și înfăptuindu-l sau nu)”.
Mai mult, conform ei, Artmark notifică de fiecare dată Arhivele Naționale când pune în vânzare prin licitație colecții de documente, iar Arhivele Naționale decid dacă doresc să manifeste preempțiunea statului asupra unor documente pe care le consideră valoroase.
Deocamdată răspunsul istoricului a fost scurt: „Dacă PCR era organizație privată după 1945 înseamnă că nu am citit aceleași cărți despre regimuri totalitare”.