Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Dirijorul Radu Popa, la Iași: ”Veniți la inima muzicală a Moldovei!”

  • septembrie 23, 2022
  • Narcis Pohoata

Dirijorul Radu Popa este un prieten al Filarmonicii de Stat din Iași. Crede că orchestra are un vibe special și a acordat un interviu Radio HIT. Dirijorul Radu Popa a avut și un mesaj pentru ieșeni. Să vină la concertele Filarmonicii Moldova din Iași, despre care a spus că e ”inima muzicală a Moldovei”.

Cine este Radu Popa? Dirijor permanent al Filarmonicii Banatul din Timişoara, s-a născut la Bucureşti în anul 1969. A urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, absolvind în anul 1994 secţia compoziţie (clasa Prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu), iar în anul 1996 secţia de dirijat-orchestră (clasa Prof. univ. Ludovic Bács), continuându-şi apoi formarea muzicală cu studii de masterat. O contribuţie esenţială în formarea sa ca dirijor au avut-o dirijorii Ludovic Bacs şi Erich Bergel.

Radu Popa este invitat permanent al Filarmonicilor George EnescuTransilvania Cluj-Napoca, al Orchestrei Naţionale Radio ş.a. A întreprins turnee de concerte în Coreea de Sud, alături de Filarmonicile Transilvania din Cluj-Napoca, Janacek din Cehia, Banatul din Timişoara.

INTERVIUL acordat de dirijorul Radu Popa Radio HIT 

De la compoziție, la bagheta de dirijor. Cum a făcut Radu Popa acest pas?

Bună ziua tuturor ascultătorilor Radio HIT! Am făcut acest pas în urma preluării unei mici formații de colegi studenți de la facultate în acei ani, în vederea interpretării lucrărilor pe care le scriam la compoziție. Preluând conducerea ansamblului, s-a infiltrat microbul dirijatului de orchestră și în scurt timp am dat din nou admitere pentru Facultatea de Dirijat Orchestră. Cam asta a fost pornirea către meseria pe care am îmbrățișat-o mai târziu.

Cât de importanți au fost mentorii care v-au format și care sunt cei dragi memoriei și sufletului dumneavoastră?

Extrem de importanți în formarea mea pentru că indiferent dacă am avut parte de dumnealor la Facultatea de Compoziție sau la dirijat, toți m-au îndrumat către o exprimare cât mai justă a Eului meu artistic. Și asta s-a concretizat în interpretarea muzicală. Aici mă gândesc la Maestrul Adrian Iorgulescu, care mi-a fost profesor de la început, la Facultatea de Compoziție și sub tutela căruia mă mai aflu și în prezent, urmând studiile Școlii Doctorale de la Universitatea de Muzică din București. Mă gândesc la Maestrul Lodovic Bacs, dirijorul emblematic al României, pe care din păcate nu-l mai avem printre noi și bineînțeles la mentorul, la părintele meu spiritual, Maestrul Erich Bergel, care mi-a dat tot sprijinul profesional, moral, emoțional pentru începutul carierei mele de dirijor.

Dacă ar trebui să folosiți un singur cuvânt pentru a descrie profesia dumneavoastră de dirijor, care ar fi acela?

Miracol!

Ați dirijat orchestre celebre, dar și mai puțin celebre, și din țară, și din străinătate. Ce le diferențiază? Ce face faimoasă o orchestră?

Până la urmă fiecare orchestră este o identitate proprie și cred că rolul de a aduna și de a face să sune, de a deveni celebră sau a nu fi atât de celebră, cred că contează foarte mult și aportul dirijorului aici. Pentru că am avut experiențe cu orchestre poate mai puțin celebre, care au reușit niște concerte formidabile. Prin seriozitate, profesionalism, prin experiență și entuziasm.

Ce este cel mai greu atunci când începeți colaborarea cu o orchestră pe care nu ați mai dirijat-o niciodată?

Să stabilim conexiunile, legăturile emoționale între noi și să ne sudăm pentru fi asemeni unui singur organism, pentru a nu fi două entități separate. Pentru că atunci va exista automat o barieră care se va regăsi în comunicarea muzicală.

Ce diferențiază dirijorii?

În primul rând cred că harul trimis de Dumnezeu. Pentru că, la fel ca în orice meserie, unii suntem făcuți pentru meseriile pe care le facem, alții mai puțin chemați pentru asta și diferențiază și felul în care se cultivă acest talent. Și aici este aportul personal al fiecăruia. Și știința de a putea să stoarcă din darul pe care l-a primit cât mai mult, pentru a face performanță.

Ce are unic sau special orchestra Filarmonicii din Iași?

Identitatea sonoră. Orchestra Filarmonicii din Iași se distinge prin sunetul special pe care îl are. Aici există un talent artistic aparte al zonei Moldovei care se regăsește și se exprimă sonor extrem de fidel în orchestra Filarmonicii din Iași.

Cât de mult contează publicul? Dirijorul și orchestra formează un singur corp, dar ce aport are publicul în acest întreg?

Sigur, contează foarte mult respirația publicului, cel puțin din punctul meu de vedere. Pentru că în momentul în care simt că publicul respiră într-un anumit tempo, împreună într-un anumit ritm, atunci știu că demersul nostru de pe scenă este valabil și asta ne dă și mai mare încredere pentru continua în aceiași parametri comunicarea muzicală.

Există un compozitor sau un fragment muzical pe care Radu Popa și-ar dori să-l dirijeze și nu a făcut-o până acum?

Sigur, există foarte multe. Ceea ce pot să vă spun este că nu există un compozitor preferat al lui Radu Popa. În fiecare săptămână de pregătire a unui concert, lucrările compozitorilor pe care le studiez și le pregătesc devin cele mai frumoase lucrări pentru mine în acea săptămână. După aceea, în următoarea săptămână următoarele lucrări devin cele mai frumoase. Și de aici nu pot alege un nume sau o lucrare ca să spunem că este foarte apropiată sufletului meu și nici nu mă pot gândi la o lucrare preferată pe care nu am dirijat-o. Fiecare lucrare pe care nu am interpretat-o până acum este ca o provocare, este ca o experiență care mă așteaptă și pe care de-abia aștept să o încerc.

Și un mesaj pentru publicul din Iași?

Veniți la concertele Filarmonicii Moldova, este o orchestră care oferă o calitate cu totul specială. Mai ales acum, când se vor împlini 80 de ani de la înființarea Filarmonicii. Veniți la inima muzicală a Moldovei!