Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Din programul Sărbătorilor Iașului vor fi scoase evenimentele care presupun mari aglomerări de oameni

  • octombrie 05, 2021
  • Diana Nechita

În acest an, sărbătorile Iaşului se vor desfăşura fără evenimente care presupun mari aglomerări de oameni. În schimb, municipalitatea va susţine evenimentele religioase, inclusiv pelerinajul, unde principalul organizator este Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Potrivit deciziei Consiliului Local, au fost scoase din programul Primăriei evenimente precum Sărbătoarea vinului, Parcul de distracţii, Seara Valorilor, concertul din faţa Palatului Culturii şi competiţiile sportive.

„Focul de artificii l-am trage dintr-o zonă în care nu se adună lumea, doar pentru a puncta Sărbătorile Iaşului. Vom discuta cu cei de la ISU astfel încât zona să fie cât mai izolată, mărturisesc că nu aş face (public, n.r.) propunerea pentru că sunt convins că ar veni curioşi. Dacă nu avem posibilitatea să garantăm acest lucru (lipsa unor aglomerări de oameni, n.r.), atunci nu-l mai facem”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Un eveniment care a mai rămas în programul Sărbătorile Iașului este Târgul de blănuri, care are loc în zona Halei Centrale.„Avem capacitatea de a-l organiza, pe culoare de acces, şi cu materiale dezinfectante pe care şi le asumă fiecare participant la semnarea contractului”, a explicat edilul.