Din 2026 se va aplica un sistem nou de taxare rutieră pentru vehiculele grele
Consiliul Uniunii Europene a transmis marți că a aprobat o reformă cu privire la taxarea rutieră (eurovinieta), prin care introduce un nou instrument la nivelul Uniunii pentru ca vehiculele grele, inițial camioanele cele mai mari, să poată fi taxate în funcție de emisiile de CO2. Acest sistem se va aplica din anul 2026.
„Aceste noi norme de tarifare rutieră și un nou regim de abordare a emisiilor de CO2 reprezintă un pas înainte important pentru îndeplinirea obiectivelor UE în materie de climă. Stimularea utilizării vehiculelor celor mai nepoluante și mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil va face transportul mai durabil”, a declarat Jernej Vrtovec, ministrul sloven al infrastructurii, președintele Consiliului.