Didi Florean, antrenorul care l-a format pe Robert Corduneanu, puștiul de doar 16 ani transferat de Fiorentina: ”După doar o zi l-am trecut la avansați. În doi ani va ajunge la echipa mare”. Ce sfat i-a dat și de ce consideră pasul în Italia o palmă pentru antrenorii de la juniori

Robert Corduneanu, un puști de doar 16 ani din Iași, și-a văzut visul cu ochii. Adolescentul crescut încă de la 7 ani de clubul Didi Junior Iași i-a impresionat pe oficialii Fiorentinei și a semnat un contract pe trei sezoane cu gruparea Viola.
Robert nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a-i convinge pe italieni. Deși nu a bifat până acum niciun minut la echipele naționale, cei de la Fiorentina s-au convins de calitățile puștiului ieșean după doar un meci amical. Și l-au achiziționat pentru următorii trei ani.
Didi Florean, antrenorul care l-a format pe Robert Corduneanu: ”După prima zi l-am trecut la avansați. În doi ani va face pasul la echipa mare a Fiorentinei”
Didi Florean, 66 de ani, își amintește și acum, după 9 ani, momentul în care Robert Corduneanu a trecut pragul clubului său Didi Junior, devenit între timp Academia Didi. L-a remarcat de la primele antrenamente, iar de a doua zi l-a trecut la grupa de avansați. Fost mare fotbalist al Politehnicii Iași, cu peste 400 de prezențe la clubul din Copou și peste 50 de selecții la echipele naționale de juniori și tineret ale României, Didi Florean vorbește cu lacrimi în ochi despre transferul în Italia al puștiului pe care l-a format de la 7 ani împreună cu colegul său Liviu Niță.
”Simt o emoție foarte mare și o împlinire a unui vis. Mă bucur enorm pentru Robert. Am crezut în el de la început. Când a venit la grupă cu tatăl lui avea 7 ani. Dar arăta personalitate și avea nevoie de cineva care să citească în el. Am avut foarte mare încredere în el încă de la început. Chiar i-am spus tatălui după prima zi că îl voi trece la avansați. Îmi amintesc că a venit într-o seară de aprilie la teren, iar a doua zi Robert era deja la avansați. Ritmul de acolo este infernal, dar eu am mare încredere în el că va face față și se va adapta. Sunt convins că în maxim doi ani el va promova la prima echipă a Fiorentinei”, a declarat antrenorul Didi Florean.
Alături de acesta, de formarea lui Robert Corduneanu s-a ocupat și Liviu Niță (57 de ani), antrenor și asociat la Academia Didi, iar în ultimii doi ani petrecuți la Iași tânărul jucător a încăput pe mâna mai tânărului antrenor Lucian Botnari. ”A avut de învățat de la fiecare. E plin de personalitate, e făcut pentru fotbal”, a adăugat Florean. Robert a început ca mijlocaș la închidere, dar în ultima perioadă a evoluat fundaș central, post pe care se pare că îl va acoperi și la Fiorentina.
”Vede foarte bine jocul”
Antrenorul Didi Florean a vorbit și despre calitățile fostului său jucător, care în ultimul an a evoluat pentru Juniorul București.
”Vede foarte bine terenul, vede foarte bine jocul. Are ochi peste tot, are un spirit de anticipație ieșit din comun, anticipează foarte bine momentele de joc. Este înalt, are 1,87 metri, dar are plecarea iute de pe loc. E foarte abil, folosește spațiile din teren și gândește mult. Gândiți-vă că și cei de la Udinese au pus ochii pe el. Am fost cu grupa lui la un turneu în Italia, în urmă cu patru ani și l-au remarcat cei de la Udinese, l-au chemat de două ori în probe. Doar că în momentul în care impresarul Florin Manea a venit lângă noi, nu s-a mai înțeles cu cei de la Udine”, a completat Didi Florean.
”Transferul în Italia e o palmă pentru antrenorii de la loturile de juniori”
Deși a fost transferat de Fiorentina, puștiul Robert Corduneanu nu are încă nicio selecție la loturile naționale de juniori. Iar fostul său tehnician consideră că pasul făcut în Italia reprezintă o palmă pentru antrenorii federali.
”Normal că îl văd și la echipa națională, în cel mai scurt timp. Asta e culmea. Ar fi trebuit să fie și până acum. Dar nu a fost chemat probabil pentru că era la Didi Junior. Dacă era Poli Iași probabil îl chema. Ce vină are copilul că e la Didi? Nu e de ajuns palma care li s-a dat celor de la echipa națională? El este deja căutat la nivel internațional, profesioniștii bagă bani în el, dar nu are loc la echipa națională. E o nebunie”, și-a strigat oful Didi Florean, primul antrenor al puștiului transferat de Fiorentina.
Sfaturi pentru copiii care fac pasul spre fotbalul mare: ”Dacă iubești fotbalul, altceva nu mai contează. Nici balerine, nici băutură, țigări sau viața de noapte”
Antrenorul de la Didi Junior i-a dat și câteva sfaturi fostului său elev, căruia i-a transmis că el va fi principalul său dușman. Și că dacă va iubi fotbalul, va lăsa orice altă preocupare în afara terenului.
”I-am dat mai multe sfaturi lui Robert. Prima dată i-am spus ceea ce le spun tuturor copiilor, viitori performeri. Că din momentul acesta cel mai mare dușman al tău chiar tu ești. Să te uiți în jurul tău, nimeni nu îți vrea răul, cu toții vrem să ajungi un mare fotbalist. Dar tu ești cel mai mare dușman al tău, tu vei decide pentru tine. Tu vei hotărî unde te duci, ce faci atunci când nu ești văzut de club, de antrenori. Trebuie să-ți placă.
Dacă îți place ceva, lași absolut totul. Dacă te îndrăgostești de iubită, de soție, lași la o parte pe toată lumea. La fel și aici. Dacă iubești fotbalul, nu te oprește nimeni din drum. Nu mai contează că e barul deschis, că balerina te așteaptă după colț, că sunt păcănele. Nu te mai interesează bătură, țigări, viață de noapte. Te intersează doar fotbalul. Acesta este mesajul meu pentru Robert și colegii lui care vor face pasul la acest nivel”, a punctat Didi Florean.
Mesaj pentru antrenorii de la copii și juniori: ”Dați-le șansa să joace, altfel se pierd pe drum! Nimeni nu poate reuși dacă joacă un minut-două”
Tehnicianul care l-a crescut pe Robert Corduneanu a avut și un mesaj pentru antrenorii care lucrează cu copiii: ”Trebuie să înțeleagă toată lumea că se poate. Dar trebuie acordată încredere copiilor tineri. Toți cei care lucrează în domeniu ar trebui să se gândească la acest lucru. Pentru că se pierd copii pe drum. Dacă tu îi arăți că nu e bun de nimic, el se lasă. Se duc pe apa sâmbetei 10-12 ani de muncă.
Aș vrea să trag un semnal de alarmă pentru toți antrenorii de la copii și juniori! Iubiți copiii! Munciți și dați-le o șansă copiilor! Nimeni nu poate reuși dacă joacă un minut, două și este dat la gunoi. Se pierd pe drum. Dacă vrei să ajungă performer, acordă-i și tu o șansă, că nu poate evolua fără joc”.
Didi Florean, fost fotbalist cu sute de meciuri la Politehnica Iași
Născut pe 26 septembrie 1958, Didi Florean a debutat la vârsta de doar 16 ani la prima echipă a Politehnicii Iași. A jucat peste 250 de meciuri în prima ligă pentru Poli, iar în eșalonul secund are peste 130 de apariții în tricoul alb-albastru. La echipele naționale de juniori și tineret a strâns peste 50 de selecții, iar în 2012 a fondat Școala de Fotbal Didi Junior, transformată în anul 2021 în Academia Didi.
A fost antrenat la Poli Iași de Ilie Oană, Leonid Antohi și Kurt Gross și a împărțit vestiarul din Copou cu nume mari precum Vasile Simionaș, Mihai Romilă, Mircea Ursu, Narcis Ciocârlan, Mihai Dănilă și alții.
(Narcis POHOAȚĂ)
Foto: Academia Didi, Fiorentina