Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Definitivat 2024. Peste 8.500 de candidaţi sunt aşteptaţi la proba scrisă a examenului

  • iulie 24, 2024
  • Diana Nechita

Peste 8.500 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe, miercuri, la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2024).

Cei mai mulţi candidaţi sunt înscrişi la disciplinele învăţământ preşcolar în limba română, învăţământ primar în limba română, educaţie fizică şi sport şi matematică, relatează News.ro.

Potrivit Ministerului Educaţiei, proba de definitivare în învăţământ va avea loc în 42 de centre de examen.

Proba începe la ora 9:00 şi are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situaţii speciale (exemple: pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere sau în situaţia în care proba se desfăşoară prin dictarea conţinutului acesteia de către un candidat cu anumite deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă).

Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate).