Debut cu stângul pentru Gheorghe Irimescu pe banca handbalistelor de la CSM Iași 2020. Elec la limită la Bacău pentru formația ieșeană
Handbalistele de la CSM Iași 2020 au suferit un eșec surprinzător în deplasarea de la CSM Bacău, scor 24-25 (12-11), vineri, într-un meci din cadrul etapei a 16-a a Diviziei A feminine, Seria B.
Echipa ieșeană l-a avut în premieră pe banca tehnică şi pe antrenorul Gheorghe Irimescu, fost antrenor la Activ Prahova Ploiești, acesta fiind ajutat în pregătirea echipei de Daniel Bura și Macrina Tomuleac.
Potrivit oficialilor echipei ieșene, CSM Iași 2020 a făcut un meci slab, iar finalul partidei a caracterizant evoluția de ansamblu. În ultimul minut de joc, la scorul de 25-24 pentru gazde, ieșencele au avut dublă superioritate numerică, dar nu au reuşit să marcheze nici din aruncare de la 7 metri, ratată de Iulia Bîţă.
La CSM Iaşi 2020 au evoluat: Moroianu, Mihailiuc – Bîță 9, Juverdianu 5, Jolobovici 3, Olaru 2, Alexandrescu 2, Stanca 1, Olariu 1, Ciofu 1, Drăghici, Șerban.
După acest eșec, al cincilea stagional, CSM Iași 2020 rămâne pe locul 3, cu 33 de puncte și are nevoie de două victorii în ultimele două runde din sezonul regulat pentru a merge la turneul final.