De luni cresc tarifele și amenzile de rovinietă și peaj pentru vehiculele de transport

De luni, 8 septembrie, cresc tarifele și amenzile de rovinietă și peaj pentru vehiculele de transport, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că, începând de luni, 8 septembrie, tarifele și cuantumul amenzilor contravenționale pentru rovinietă și peaj se modifică.
De asemenea, se modifică și tarifele de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre între Giurgeni și Vădu Oii.
Totodată CNAIR amintește că, de la 1 septembrie 2025, prețul rovinietei s-a modificat pentru autoturisme, precum și cuantumul amenzii pentru lipsa rovinietei valabile, de la 500 lei (valoarea minimă) la 1.000 lei (valoarea maximă).
Astfel, o rovinietă pentru un an pentru un vehicul de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone ajunge la 114 euro, pentru un vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone la 380 de euro, pentru un vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone la 665 de euro, pentru un vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) la 855 de euro, pentru un vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) la 1.425 de euro, pentru un vehicul de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) la 380 de euro și pentru un vehicul de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) la 665 de euro.