Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

De la exigența la clasă, la banii pentru cercetare: Mesajele ministrului Mihai Dimian la deschiderea anului universitar de la USV Iași

  • septembrie 15, 2026
  • Narcis Pohoata
Ministrul Educației s-a declarat îngrijorat de scăderea exigenței atât în școli și licee, cât și în mediul universitar. Mihai Dimian crede că familiile trebuie să se implice activ în educație, astfel încât elevii să își respecte profesorii. Prezent la Iași, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Științele Vieții (USV), demnitarul a inaugurat un cămin modernizat și a stat de vorbă cu studenții.

„Bună ziua, sunt Paula. Sunt în anul III la Ingineria Mediului și pe mai departe aș vrea să aplic la bănci de gene sau la instituții legate de ingineria mediului”, i-a spus o studentă.

„Ai un centru foarte puternic aici de genetică. Mult succes, am încredere!”, a încurajat-o ministrul.

„Bună ziua, sunt Anișoara. Sunt în anul III la Facultatea de Horticultură și pe viitor îmi doresc să deschid propria afacere, să am ceva în domeniu.”

„Mai e de învățat! Până în anul IV, vezi colegii tăi mai mari. Succes!”, a fost mesajul lui Mihai Dimian.

„Nu putem să promovăm elevii dintr-o clasă în alta fără ca ei să aibă cunoștințele și competențele solicitate la nivelul respectiv”

La mai bine de șase luni de la preluarea mandatului, ministrul Educației a vorbit deschis despre punctele slabe ale sistemului de învățământ:

„În primul rând, a scăzut foarte mult exigența, și nu doar în mediul preuniversitar, ci și în cel universitar. Nu putem să promovăm elevii dintr-o clasă în alta fără ca ei să aibă cunoștințele și competențele solicitate la nivelul respectiv. Acest lucru îl putem face și fără o finanțare suplimentară. Pur și simplu trebuie să ne orientăm mai mult către această exigență.

Doi. Respectul față de profesori. Este nevoie ca fiecare familie să arate, și acasă, și la școală, acest respect față de dascăli și față de educație. Trebuie să îi spună copilului să învețe, să fie alături de el când își face temele, să îl supravegheze să nu folosească alte instrumente și să fie un partener al școlii, așa cum ar fi normal. Dincolo de reformele structurale de curriculă sau de reforma evaluării naționale, cred că exigența și respectul față de profesori sunt două elemente care pot transforma foarte mult învățământul românesc. Este nevoie de mai multe ore remediale pentru elevii cu performanțe slabe. Acest lucru este posibil, în prezent, la nivelul învățământului primar, prin acele ore introduse în norma învățătorului. Sigur că trebuie să continuăm acest demers și la nivel gimnazial, astfel încât niciun copil să nu simtă că este lăsat în urmă.”

„Când vorbim de transfer tehnologic, nu ne putem uita doar la universitate, pentru că ai nevoie de un întreg lanț, iar anumite verigi lipsesc din România”

Întrebat de ce multe cercetări realizate în mediul universitar românesc rămân în sertare după finalizare, Mihai Dimian a explicat că e nevoie de o reformă a sistemului de transfer tehnologic:

„E o temă foarte importantă și un răspuns scurt riscă să deformeze realitatea. Dar vă pot spune că legea digitalizării cercetării și a stimulării transferului de tehnologie și inovare, promovată în iunie, un jalon PNRR asociat cu fonduri de aproape 984 de milioane de euro, a creat deja un cadru mult mai atractiv. Când vorbim de transfer tehnologic, nu ne putem uita doar la universitate, pentru că ai nevoie de un întreg lanț, iar anumite verigi lipsesc din România. Nu poți cere ca profesorul să și predea, să facă și cercetare aplicată, dar și transfer tehnologic. Universitatea este o verigă importantă, însă trebuie să creăm și clustere de inovare. USV Iași, de exemplu, este parteneră în patru astfel de clustere regionale, unde universitatea se întâlnește cu institutul și cu întreprinderea. Avem nevoie de parcuri științifice și tehnologice, avem nevoie de organizații care să asigure conexiunea cu mediul economic, așa cum face Fundația Steinbeis în Germania pentru universitățile de științe aplicate.”

„Era nevoie de o creștere a tarifului la plata cu ora”

În ceea ce privește necesitatea unei rectificări bugetare pentru Educație, ministrul a ținut să sublinieze:

„Noi ne încadrăm în buget, dar nu spun asta cu bucurie. Era nevoie de o creștere a tarifului la plata cu ora, pentru că nu poți atrage personal, mai ales din afara sistemului, cu tarifele actuale. Era nevoie de o implicare mai mare în zona activităților remediale, un lucru confirmat și de rezultatele testelor PISA. Sunt multe alte activități care necesită finanțare. Una este faptul că ne încadrăm în buget și alta este că ne dorim să îmbunătățim situația profesorilor, lucru care se poate face prin rectificare bugetară. Rămâne de văzut ce vor decide partidele politice, astfel încât aceste beneficii să ajungă cât mai repede la profesori. Din acest punct de vedere, este nevoie de o suplimentare a bugetului.”

Pe parcursul vizitei la Iași, ministrul Educației a mers și la campusul dual de la Ezăreni, obiectiv realizat prin fonduri PNRR de Universitatea de Științele Vieții.

Violeta Cincu