Dan Florin Croitoru, prima reacție după ce a semnat cu Foresta Suceava. ”Sorin Paraschiv a apelat la mine și ne-am înhămat deja la muncă”. Obiectivul echipei pentru următorii doi ani
Foresta Suceava va fi pregătită în sezonul viitor de Dan Florin Croitoru. Tehnicianul în vârstă de 44 de ani, fratele mai mare al lui Marius Croitoru, cel care activează în SuperLigă, la FC Botoșani, a preluat banca tehnică a formației sucevene și va debuta la noua echipă chiar sâmbătă, 19 august, într-un meci amical împotriva Științei Miroslava.
Dan Florin Croitoru vorbește despre strategia pe termen lung a clubului
Cunoscător al Seriei I din Liga 3, după ce a activat în ultimii ani la Hușana Huși, Știința Miroslava, CSM Pașcani sau Dante Botoșani, antrenorul Dan Florin Croitoru a pregătit în sezonul trecut echipa de Liga a 4-a ieșeană Universitatea de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” Iași. Cu această echipă, Croitoru a câștigat Cupa României pe plan județean și s-a clasat pe locul 2 în campionat.
Noul antrenor al Forestei a declarat pentru Liga 2.ro că strategia clubului sucevean este pe termen de cel puțin doi ani, cu obiectiv de promovare în Liga 2 la sfârșitul sezonului 2024-2025.
”Este o nouă provocare pentru mine, o provocare frumoasă. Mă bucur tare mult că am fost ales de către noua conducere a clubului din Suceava și sper ca împreună să ne îndeplinim obiectivul. Sorin Paraschiv se va ocupa de echipă pe viitor, el a apelat la mine și ne-am înhămat deja la muncă.
Este un proiect pe termen lung, pe cel puțin doi ani. Primul obiectiv al nostru este ca în sezonul acesta să formăm o echipă competitivă, care în campionatul următor să se poată bate la promovare. Sigur, Foresta este un nume în Liga 3 și toată lumea așteaptă rezultate. Dar lumea trebuie să înțeleagă că este un nou început. Trebuie să facem lucrurile corect, să avem răbdare pentru a forma o echipă competitivă. Vom încerca să fim în primele patru la finalul campionatului, dar obiectivul este crearea unei echipe pentru ca anul viitor să putem promova”, a declarat Dan Florin Croitoru la Radio HIT.
Foresta va trage la play-off încă din primul sezon
Foresta a rămas fără mulți jucători din sezonul trecut, iar noul antrenor vrea să-și completeze lotul cu mai mulți tineri, care să crească în cadrul clubului.
”Gândiți-vă că am rămas cu puțin jucători din fosta echipă și încercăm să formăm un lot competititv. Trebuie să aducem jucători tineri, care să crească și să dea o identitate clubului. În momentul de față, Niga este cel mai experimentat jucător din lot, iar în rest sunt tineri, dar cu ceva experiență la nivelul Ligii 3. Chiar dacă timpul este scurt, încercăm să completăm lotul. Este greu, pentru că majoritatea jucătorilor sunt sub contract, dar eu mi-aș dori întăriri pe toate posturile. Sperăm ca până în iarnă să fim cât mai aproape de plutonul fruntaș, iar anul viitor să putem completa lotul astfel încât să urcăm cât putem de mult în clasament”, a mai spus Dan Florin Croitoru, care va lucra la Foresta cu Petre Sinescu și Horațiu Popa, doi colaboratori pe care i-a avut alături mai mereu în ultimii ani.
Dan Florin Croitoru va debuta pe banca Forestei într-un amical cu Știința Miroslava, meci programat sâmbătă, 19 august, de la ora 11.30, la Uricani.
(Narcis POHOAȚĂ)