Cum reușea medicul Dan Tesloianu să își ascundă urmele când implanta dispozitive de la decedați
Doctorul Dan Tesloianu a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru mai multe acuzații, inclusiv luare de mită. Cea mai gravă însă, susțin procurorii, este cea legată de implantarea unor stimulatoare cardiace și defibrilatoare prelevate de la decedați.
Grav este și faptul că doctorul Tesloianu ar fi descompletat kiturile cumpărate de spital din fonduri publice doar pentru a folosi accesoriile, nu și defibrilatoarele. Oricum – susțin anchetatorii – multe intervenții de acest gen nici măcar nu erau necesare.
”Există indicii că, de regulă, la majoritatea pacienților pe care îi consultă, consemnează un diagnostic nereal (bradicardie), care să justifice necesitatea prescrierii unui stimulator cardiac. În fapt, manifestările clinice ale pacienților sunt asociate bradicardiei medicamentoase, ca urmare a planurilor de tratament administrate la recomandările sale anterioare, premeditate, care ar fi putut fi remediate prin schimbarea medicamentației”. (Sursa: Referatul cu propunere de arestare preventivă)