Cum ar arăta ziua animalelor de companie la birou?

Bine v-am regăsit la rubrica dedicată iubitorilor de animale de companie. V-ați gândit să organizați ziua animalelor de companie la birou? Ar fi foarte funny, ne spune, printre altele, asistent universitar doctor Paula Maria Pașca, Spitalul Clinic pentru Animale de Companie din cadrul Universității de Științele Vieții.
Cred că e o metodă de socializare și pentru proprietari, și pentru animale. Am mai discutat la un moment dat despre beneficiile deținerii unui animal de companie și cred că momentul în care am aduce un animăluț la locul de muncă, bineînțeles, asta dacă și firma, compania respectivă o permite, cu siguranță cred că va fi o zi mult mai degajată, mai lipsită de stres și poate chiar mai productivă cu animalul în preajmă.
Apare la animalele de companie sindromul de părăsire atunci când plecăm în vacanță fără ele și cât timp durează supărarea?
Apare anxietate de separație atât la pisici, cât și la câini. Clar că e variabilă. Nu știu să spun cam cât de supărați vor fi. Sunt niște lucruri pe care le putem face, care ne pot ajuta să reducem stresul animăluțului. Din punctul meu de vedere, dacă această anxietate de separație este la cote foarte mari și avem distrugeri în casă sau se întâmplă lucruri foarte neplăcute atunci când animăluțul rămâne singur acasă, putem vorbi inclusiv cu un specialist pe comportament animal. Putem să apelăm la terapie comportamentală pentru a încerca să reducem efectele în momentul în care noi plecăm de acasă și lăsăm animăluțul singur. Dar astea sunt lucruri care pot fi gestionate într-o oarecare măsură, pot fi gătite soluții.
De ce animalele de companie sunt mai jucăușe când stăpânii sunt acasă?
Păi, bineînțeles că sunt mai jucăușe pentru că își doresc să se joace cu stăpânul lor, să interacționeze, se bucură de prezența proprietarului. Animăluțele sunt ființe sociale, majoritatea își doresc să petreacă timp cu proprietarul, așa cum și copiii doresc să se joace și să petreacă timp de calitate cu părinții lor.
Se anunță o săptămână de foc ca temperaturi. Deschidem aerul condiționat sau dacă stau în fața ventilatorului sau a răcitorului de cameră, cum trebuie să gestionăm toată această situație?
Da, putem să deschidem aer condiționat pentru a le oferi o temperatură a mediului ambiant cât mai aproape de confortul lor termic. Nu cred că e neapărat o problemă dacă avem aceste aparate pornite pentru confortul lor termic și al nostru, dar, în același timp, probabil că ar trebui să evităm ca animalul să stea direct în bătaia ventilatorului sau a răcitorului. Nu cred că ar sta de bunăvoie pentru că și ele simt dacă ceva le deranjează, clar că nu vor rămâne acolo în zona respectivă. Dar ar putea să fie utile în special în perioadele în care este caniculă, când este foarte cald afară și mai ales dacă avem animăluțe care sunt sensibile la căldură, care poate știu, au afecțiuni cardiace sau respiratorii și poate au nevoie de o temperatură a mediului ambiant mai scăzută decât ce este afară sau ce ar fi în mod normal în locuință.
Care sunt afecțiunile tăcute la animalele de companie?
Sunt mai multe. Prima ar fi insuficiența renală cronică la pisici, ar putea să fie și patologiile endocrine. Și aici, mă rog, mă refer la patologii endocrine mai rare. Pot să fie, inclusiv, din păcate, cancerele, pentru că afecțiunile tumorale uneori evoluează fără să aibă semne clinice specifice. Deci există mai multe, din păcate, boli care pot să evolueze. De aceea, prevenția despre care am vorbit de mai multe ori până acum și pe care am să o subliniez și despre care am să vorbesc de fiecare dată, este extrem de importantă, mai ales când pacienții, animăluțele, ajung la vârsta senioratului. Pentru că majoritatea acestor boli apar undeva după vârsta de 7-8 ani.
Prevenția este cea mai bună metodă de a le preveni, de a le diagnostica la timp și de a iniția tratamentul pentru a le asigura confortul pe perioada bolii sau cât mai este de gestionat din afecțiune.
O întrebare care e adresată nu medicului veterinar, ci iubitorului de animale. De ce strâng pozele cu pisici atâtea like-uri?
Cum să nu strângă când sunt atât de drăgălașe? Oamenii în general, sunt atrași de ființe drăguțe, de animăluțe drăgălașe. E imposibil să nu fii impresionat, atras în momentul în care vezi pisicuțe, pui de pisică, că se joacă sau că sunt puse în diverse ipostaze amuzante.