„Cultură’n Tren!” Un proiect unic în țară la Iași!

„Bubico” de Ion Luca Caragiale în interpretarea copiilor de la Atelierul de Teatru „Evolvio Art” s-a jucat în trenul care a străbătut ruta Iaşi – Hârlău. Tur și retur. S-a jucat într-un vagon pus la dispoziţie de CFR Călători România. Coordonatoarea Atelierului de Teatru „Evolvio Art”, Andreea Tatiana Grigore spune că micii actori au avut o experiență unică iar spectatorii au întrebat când e următorul spectacol. Trupa micilor actori din Iași intenționează să organizeze cel puţin patru astfel de spectacole pe lună. Dar care a fost locomotiva proiectului „Cultură’n Tren”? Radio HIT România i-a adresat această întrebare coordonatoarei Atelierului de Teatru „Evolvio Art”, Andreea Tatiana Grigore.

Locomotiva principală? Cred că o reprezintă textele lui Caragiale și diversitatea personajelor pe care acesta le-a întâlnit în călătoriile sale cu trenul și faptul că ne-am dorit să accesăm o locație atipică și să promovăm cultura și în alte spații decât cele teatral existente deja în Iași.

Un altfel de teatru.

Iar echipa artiștilor este și ea una specială?

Echipa artiștilor este formată din Maila Petrariu, Ștefania Săcăleanu, Sofia Grigoriu. Sunt toți elevi și îmi doresc să nu ratez pe nimeni și să nu cumva să enumăr echipa în format incomplet. Dar toți sunt elevi cu vârste cuprinse între 8 ani și 12 ani. Avem un singur băiat în trupă care rezistă și îl admirăm. Vlad are 13 ani.

Ce i-a tras la „Cultură’n Tren”?

Cred că a fost o idee la care au aderat foarte ușor prin simplul fapt că și-au dorit un fel de timp petrecut după ore, după teme. O activitate în care să se relaxeze și pur și simplu, să fie liberi, să se simtă liberi. Și au acceptat ideea aceasta cu mare bucurie și, surprinzător, feedback-ul lor a fost – m-am simțit mult mai bine în momentul în care am jucat în tren decât în momentul în care am jucat pe scenă, m-am simțit mult mai largul meu și m-am bucurat să fiu aproape de spectatori, de public și să-i simt.

Care a fost prima piesă jucată în tren și în ce tren?

Prima piesă jucată în tren, pentru că noi am avut un colaj de Momente și Schițe, adaptată după textele lui Ion Luca Caragiale….. a fost Bubico și a fost într-un tren, într-un vagon, numărul 4478. Îl reținem și-l știm de acum înainte. A fost ruta Iași-Hârlău. În timpul mersului tur și a trebuit să jucăm și retur pentru că au fost foarte, foarte mulți spectatori. Ne pregătim pentru și mai mult teatru în tren.

Cum au reacționat călătorii?

A fost o surpriză neobișnuită pentru ei.

O parte, familiile. Pentru că ne-am dorit să fie un public pe care îl cunoaștem și nu am dorit să mergem doar către publicul larg și către publicul care nu ne este foarte familiar. Dat fiind că trupa este constituită în în complexitatea ei doar de copii și ei gestionează tot spectacolul, au fost spectatori cunoscuți, familia, prietenii. Dar au fost și spectatori care au aflat de evenimentul nostru și au vrut să vină. Să zicem că în proporție de 60% au fost cunoscuți. În proporție de 40% am avut surpriza să avem spectatori care au aflat de eveniment și pur și simplu au vrut să asiste. Dar am avut și spectatori din celelalte vagoane care au venit și au fost foarte interesați de ce se întâmplă și au participat la eveniment.

Feedback-ul a fost – Percep altfel acum călătoria cu trenul, mi-aș dori foarte mult să am parte din nou de un astfel de eveniment. Este cu totul și cu totul altceva. Ar fi fost minunat dacă luam și interviuri testimoniale pentru că publicul a fost extraordinar, s-au simțit foarte bine și au gustat și au apreciat evenimentul.

Teatrul a mers cu trenul și asta schimbă vieți.

Cum i-a schimbat pe copii prima reprezentație?

Cred că le-a oferit mai multă încredere în ei. Nu se așteptau, au avut foarte multe emoții, dar au fost extrem de entuziasmați. Cred că a fost mult peste așteptările noastre și s-au descurcat extraordinar. Ce m-a surprins și ce i-a surprins și pe ei? Că au fost foarte naturali în tot procesul artistic. Nu a mai existat neapărat o tehnică teatrală sau un exercițiu pe care publicul să-l sesizeze, pentru că actorul are niște pârghii și le folosește din plin în momentul în care are un proces artistic. De data aceasta au integrat spectacolul, au integrat spațiul și toată povestea a decurs lin. A fost pur și simplu ca și cum eram cu toții parte din povestea respectivă și ne reîntorceam pe vremea lui Caragiale. A fost un moment atemporal.

De ce face Adriana „Cultură’n Tren”? E un om care schimbă multe, dar de ce o face?

Pentru că se poate și pentru că mi-am dat seama că nu-mi doresc doar eu, ci e o zonă în care și ceilalți își doresc să experimenteze teatrul altfel. Am sentimentul că trăim într-o perioadă în care e nevoie ca noi, artiștii, să fim printre civili, cum zicem noi. E nevoie ca arta să nu mai fie atât de separată și separativă în societate și e nevoie să trăim și ei să ne simtă. Pentru că sentimentul meu personal este că există cumva o separare, o barieră, că teatrul există doar pe scenă, teatrul există doar într-o instituție. Ori primul principiu pe care l-am învățat în facultate a fost de ce anume ai nevoie ca să existe un spectacol? Un singur lucru, de spectatori.