Criză fără precedent la ApaVital: „Nu am văzut niciodată Prutul atât de jos”
Seceta pedologică extremă a redus dramatic nivelul râului Prut și a adus sursa de la Timișești la un pas de secare.
Semnalul de alarmă a fost lansat de compania de apă ApaVital, care face un apel urgent către ieșeni pentru consumul responsabil și evitarea risipei de apă. Situația a impus deja restricții severe pentru fermierii care folosesc sisteme de irigații, în timp ce Direcția de Sănătate Publică avertizează că scăderea nivelului apei din fântâni reprezintă un risc major pentru sănătatea publică, odată cu creșterea concentrației de poluanți.
„Debitul a evoluat negativ pentru perioada aceasta a anului. De regulă, la ora aceasta, Prutul are un debit cuprins între 25 și 30 de metri cubi pe secundă. A ajuns, în acest moment, sub 14 metri cubi pe secundă”, a declarat inginerul Mihail Doruș, directorul general ApaVital care a precizat: „Sunt colegi de-ai mei care au o vechime de peste 40 de ani în întreprindere și care mi-au spus că nu au văzut niciodată Prutul atât de jos. Acest flux redus de apă ne pune probleme mari cu alimentarea cu apă brută la stațiile de tratare. Suntem în condiții de funcționare aproape de limita de siguranță tehnologică.”
Situația nu este mai bună nici la Timișești, sursa principală care alimentează două treimi din județul Iași și municipiul reședință de județ. Potrivit directorului ApaVital, și aici se observă o degradare continuă în ultimele luni: „Deși a părut că plouă prin mai, prin iunie, înregistrăm printre cele mai scăzute debite din aceste zile. Avem măsurători de peste 127 de ani, de când este aducțiunea, de la 1911. În mod normal, avem o lamă de apă de 1 – 1,5 metri. Astăzi avem doar 0,25 – 0,3 metri.”
Micii grădinari și fermierii, lăsați fără apă
Agricultura este deja grav afectată de aceste modificări. Radu Ioan Dumitrașcu, din conducerea Asociației Grânarii, explică impactul direct asupra producătorilor: „Sunt afectați producătorii, în special cei care produc sămânță pentru culturile de toamnă. Accesul la apa din Prut este mult mai greu în perioada aceasta, pentru că debitul este foarte scăzut, vizavi de anii anteriori, când formalitățile erau mult mai simple. Micii grădinari, familii modeste care au trăit o viață din cultivarea legumelor pe malul Prutului, pe suprafețe de sub jumătate de hectar, au acum accesul la apă restricționat complet.”
În fața acestei crize, managerul ApaVital, Mihail Doruș face un apel la responsabilitate către toți consumatorii: „Pentru noi este tot mai scump să luăm apă, calitatea ei este tot mai slabă, iar costurile cu tratarea sunt tot mai mari. Cred că este absolut normal să ne atenționăm clienții să folosească această resursă cu atenție, să nu o risipim. Ne concentrăm toate eforturile pe reducerea pierderilor și pe încercarea de a nu stopa sub nicio formă continuitatea serviciului.”
Avertisment DSP: Apa din fântâni poate deveni toxică
Seceta aduce și alte probleme. Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, atrage atenția asupra calității apei din mediul rural: „Scăderea nivelului apei din fântâni poate avea efecte și asupra concentrației unor substanțe. Volumul de apă existent în fântână contribuie la diluarea substanțelor dizolvate, astfel încât, atunci când nivelul scade, este posibil ca, în anumite condiții, concentrația unor poluanți, cum ar fi nitrații, să crească. De aceea, calitatea apei din fântânile publice trebuie monitorizată periodic.”
Conform legislației în vigoare, primăriile au obligația de a asigura monitorizarea calității apei din fântânile și izvoarele publice, trimițând probe la DSP. Dacă analizele sunt necorespunzătoare, autoritățile locale sunt obligate să avertizeze populația prin afișaje la loc vizibil.
În condițiile actuale, oficialii regiei de apă nu exclud introducerea unor noi restricții în județ privind furnizarea apei potabile.