Crin Antonescu: Astăzi este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan
Crin Antonescu a declarat miercuri că este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan şi orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, pentru că Ponta nu poate ajunge în finală.
Crin Antonescu a declarat la Dâmboviţa că vrea să vorbească ”pe şleau despre situaţia campaniei electorale”. ”E o bătălie politică, de această dată şi de această dată mai mult ca oricând, cu o miză enormă.
Sper că toată lumea ştie lucrul ăsta. Sper că toată lumea ştie că are o importanţă copleşitoare pentru România, pentru viaţa politică din România, pentru comunităţile dumneavoastră şi pentru fiecare dintre dumneavoastră ca om politic, cine este preşedintele României”, a arătat Antonescu.
”Astăzi, dacă privim cu realism, cu oarecare pricepere, nu cu cine ştie ce ştiinţă, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori domnul Nicuşor Dan. Ăsta e un lucru clar. Vedem cum s-au aşezat trupele, vedem cum s-au aşezat dispozitivele, vedem clar cum, după ieşirea lui Călin Georgescu sau scoaterea lui Călin Georgescu din cursă, vedem clar care este bătălia”, a arătat el.