Crește numărul solicitărilor din partea producătorilor pentru a afla opiniile specialiştilor Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iași
Numărul solicitărilor venite din partea producătorilor de alimente, agenţilor economici sau băcăniilor crește pentru a primi și afla opiniile specialiştilor Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”, bazate pe cercetare şi cunoaştere. Ultima cerere este a unui producător specializat în obţinerea produselor tradiţionale din carne, de tip crud – uscat, care a încheiat un parteneriat cu USV Iaşi pentru o perioadă de trei ani deoarece îşi doreşte realizarea celor mai bune produse cu ajutorul cadrelor didactice şi cercetătorilor.
„Producătorul, specializat în obţinerea produselor tradiţionale din carne, de tip crud – uscat, a înţeles că activităţile de cercetare, dezvoltare, testare a produselor din portofoliu reprezintă un factor cheie al succesului pe piaţă. Drept urmare, a început o colaborare cu organizaţia noastră de cercetare care are ca scop stimularea transferului de cunoştinţe în domeniul procesării cărnii. În laboratorul de control şi expertiză carne şi a produselor din carne, testăm produsele lor pentru a regăsi elemente de caracterizare a structurii nutritive, a gradului de prospeţime şi a termenelor de valabilitate. Încercăm să îmbunătăţim fişele tehnologice, să justificăm structurile nutritive şi parametrii caracteristici pentru identificarea unor produse de o înaltă calitate”, a transmis şef lucr. dr. Marius Ciobanu, din cadrul Departamentului de tehnologii alimentare, Facultatea de Agricultură a USV Iaşi.