Costel Enache, după victoria de la Timișoara: ”Rezultatul de egalitate era corect cu jocul, dar cum am avut altă dată ghinion, azi am avut noroc”
Politehnica Iași a obținut a doua victorie consecutivă în Liga a 2-a, 1-0 în deplasare cu Poli Timișoara, gol marcat de Sekou Camara, în minutul 90+2.
La final, antrenorul ieșenilor, Costel Enache, a recunoscut că timișorenii au fost mai buni la capitolul de dominare a jocului, dar sorții au ținut cu Politehnica moldavă.
”Suntem bucuroși, fericiți și chiar ne pică bine victoria, pentru că avem un drum foarte lung spre casă. Avem o perioadă în care se întrerupe campionatul și voiam să o gestionăm bine cu energii pozitive și bucurie. Avem nevoie de puncte și victoria de azi ne ajută în toate lucrurile acestea. La fel de bine trebuie să felicit și adversarul, pentru că a făcut un joc bun în care a construit, a încercat să ducă posesia, să țină mingea controlat spre poartă noastră. Jocul a fost unul echilibrat. Cred că rezultatul de egalitate era corect cu jocul, dar cum am avut altă dată ghinion, azi am avut noroc și sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor”, a declarat Costel Enache despre meci.